Parlamentul s-a întrunit în ședință plenară joi, 10 februarie. Deputații vor examina mai multe proiecte de lege în lectura a doua, inclusiv două proiecte de modificare a Legii cu privire la instituirea unor măsuri pe perioada stării de urgență în sănătate publică. La fel, va fi examinat proiectul de lege
Secretariatul Parlamentului a anunțat pe 8 februarie că va oferi servicii de parcare în incinta clădirii Direcției transport (Garaj) a Parlamentului Republicii Moldova, situată în municipiul Chișinău, strada Anatol Corobceanu, 10. Serviciile sunt oferite în bază de contract persoanelor fizice și juridice – organizațiilor naționale și internaționale, agenților economici, instituțiilor
Parlamentul Republicii Moldova de Legislatura a XI-a declară vacant un mandat de deputat. Vacanța mandatului intervine ca urmare a încetării mandatului ex-deputatei Fracțiunii parlamentare a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Svetlana Căpățînă. În conformitate cu Legea despre statutul deputatului în Parlament, mandatul vacant va fi atribuit supleantului imediat următor de pe
În cadrul ședinței plenare de astăzi, 3 februarie, deputații au aprobat un proiect de decizie, care prevede numirea Angelei Colomiicenco în funcția de director adjunct al Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal (CNPDCP), pentru un mandat de cinci ani. Candidatura Angelei Colomiicenco a fost propusă de directorul CNPDCP,
Parlamentul de legislatura a XI-a s-a convocat joi, 3 februarie, în prima ședință plenară din cadrul sesiunii ordinare de primăvară-vară a anului 2022. Hotărârea a fost aprobată de Biroul permanent al Parlamentului, în cadrul ședinței de ieri. Totodată, Biroul permanent a aprobat proiectul ordinii de zi a primei ședințe. Deputații
Andrei Cebotari este învingătorul concursului pentru selectarea candidatului la funcția de membru al Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) din partea Parlamentului. La proba interviului, desfășurată pe 1 februarie, el a acumulat cel mai mare punctaj. Potrivit legislației, membrul CSP din partea Parlamentului este numit în funcție cu votul majorității deputaților
Deputații socialiști Vasile Bolea și Grigore Novac au depus o sesizare la Curtea Constituțională prin care au solicitat magistraților să se expună pe marginea constituționalității includerii în ordinea de zi a ședinței extraordinare a Parlamentului din 21 ianuarie curent a trei subiecte cu titlu de supliment. Totodată, socialiștii solicită să
Congresul Civic, condus de fostul comunist Mark Tkaciuc organizează un protest în fața Parlamentului. Oamenii adunați la manifestație sunt nemulțumiți de majorarea tarifelor la gazele naturale, energia termică și energia electrică, aprobate de ANRE, în ședința din 28 ianuarie. Aceștia au venit echipați cu pancarte, baloane negre și scandează „Energomor
Alexandr Nesterovschi, ex-candidatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) la funcția de primar al municipiului Bălți în cadrul cerui mai recent scrutin, va deveni deputat în Parlament, după decesul Svetlanei Căpățînă. Informația a fost confirmată de către deputatul socialist Bogdan Țîrdea. Alexandr Nesterovschi a fost deputat în Parlament și anterior, din
Vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, Mihail Popșoi, a fost ales, în unanimitate, vicepreședinte al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), pentru perioada anului 2022. Evenimentul a avut loc, în data de 24 ianuarie, în cadrul sesiunii de iarnă a APCE. Titlul de vicepreședinte al APCE îi oferă vicespeakerului Mihail Popșoi, membru