parteneri de dezvoltare

Prim-ministrul Dorin Recean și partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova, care s-au reunit într-o ședință de lucru pe 11 februarie, au discutat despre o serie de măsuri pentru sporirea securității energetice a țării. De asemenea, premierul Recean a comunicat pe rețelele de socializare despre proiectele menite să consolideze securitatea energetică

Șefa statului Maia Sandu susține că Găgăuzia a beneficiat și continuă să beneficieze de proiecte susținute de partenerii de dezvoltare ai Moldovei. Cu toate acestea, potrivit președintei, conducătorii Găgăuziei „uită să spună mulțumesc pentru aceste lucruri”. Maia Sandu consideră aceasta o „lipsă de informare obiectivă” care duce „la o manipulare

Zeci de milioane de euro și de dolari au ajuns în bugetul de stat al Republicii Moldova de la începutul anului curent. Banii au fost oferiți de partenerii de dezvoltare pentru a sprijini Republica Moldova în diminuarea deficitului bugetar și asigurarea realizării programelor din bugetul de stat conform priorităților de

Dacă noul guvern va arăta determinare pentru a rezolva problemele grave din țară, partenerii de dezvoltare vor majora suportul pentru Republica Moldova. Declarații în acest sens au fost făcute de Dereck J. Hogan, ambasadorul SUA la Chișinău, în cadrul unui interviu pentru Radio Europa Liberă. Totodată, oficialul a spus că

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x