O echipă de pompieri din Republica Moldova va ajuta la stingerea incendiilor forestiere din Grecia. Alături de echipe din România, Bulgaria, Polonia inclusiv Italia, pompierii moldoveni vor ajunge în orașul Nea Makri. Acțiunea face parte dintr-un program care este finanțat de Uniunea Europeană. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență,
O persoană, în vârstă de 31 de ani, s-ar fi înecat în lacul din parcul Valea Trandafirilor. Serviciul 112 a fost anunțat despre caz în seara zilei de 22 iunie. La fața locului au intervenit scafandrierii, salvatori și pompieri. Persoana încă nu a fost găsită. Lucrările de căutare continuă și
Incendiu pe teritoriul unei benzinării din Chișinău. O mașină care staționa a luat foc. Două echipaje de pompieri au intervenit la fața locului. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, victime nu au fost înregistrate. În seara zilei de 17 iunie, angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au fost
Ploile și vântul puternic din seara zilei de 11 iunie au smuls și deteriorat acoperișul unui liceu din orașul Orhei. În raionul Orhei au fost afectate acoperișurile a peste 300 de gospodării. În raionul Ialoveni, un bloc locativ a rămas cu acoperișul deteriorat. Între timp, meteorologii au emis un nou
Ploile abundente și grindina au deteriorat acoperișurile a circa 250 case de locuit din satul Grozești, raionul Nisporeni. Datele au fost comunicate pe 6 iunie, de reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. Potrivit instituției, Comisia pentru situații excepționale raională urmează să estimeze suma prejudiciilor materiale. Ploile torențiale cu grindină
O remorcă, parcată în preajma unei benzinării din Chișinău, a luat foc noaptea trecută. Aceasta, încărcată cu bunuri materiale și cinci generatoare pe benzină, a ars în totalitate. Tot noaptea trecută, focul a distrus complet o altă remorcă din capitală. Cea de-a doua era încărcată cu echipament scenic și pânză
Incendiu pe teritoriul unei curățătorii chimice din Chișinău. Focul a cuprins încăperile unui auto service. Cinci echipe de pompieri sunt la fața locului. Flăcările au fost localizate, în prezent pompierii lucrează pentru lichidarea incendiului. Informația a fost comunicată de reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. Reprezentanții Inspectoratului au raportat
Polițiști, carabinieri, pompieri, salvatori, polițiști de frontieră, operatori ai serviciului 112 vor munci în perioada sărbătorilor pascale. Vor fi antrenați cu 30% mai mulți polițiști decât în zilele obișnuite. Carabinierii vor fi prezenți în biserici, piețe, târguri pascale, inclusiv cimitire pentru a interveni în cazul unor situații de urgență. Între
Noi detalii în cazul incendiului din data de 23 aprilie de la liceul „Liviu Deleanu” din Chișinău. Arderea s-a produs după ce un elev a dat foc unui caiet. Un profesor a localizat incendiul și a alertat 112. Între timp, profesorii au evacuat elevii din școală iar la venirea pompierilor
Un nou incendiu la liceul „Liviu Deleanu” din Chișinău. S-a întâmplat pe 23 aprilie. În ajun, elevii au revenit la ore în sălile de clasă, după ce demisolul instituției de învățământ a luat foc pe 5 aprilie. Marți, focul a izbucnit în interiorul unei încăperi auxiliare de la etajul doi.