președinte

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) l-a înaintat pe Igor Grosu drept candidat al fracțiunii pentru funcția de președinte al parlamentului. Despre acest lucru a anunțat deputatul Mihai Popșoi. Blocul Comuniștilor și Socialiștilor a anunțat că nu va înainta niciun candidat. „Noi vă oferim această posibilitate. Noi la procedura de vot

Ilan Șor a fost ales în calitate de președinte al fracțiunii Partidului „ȘOR”. Despre acest lucru a anunțat deputata Marina Tauber. Vicepreședinte al fracțiunii Partidului „ȘOR” a fost ales Petru Jardan, iar secretar – Marina Tauber. Menționăm că astăzi, 29 iulie, deputații s-au întrunit în ședință pentru a alege conducerea

Șefa statului, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu președintele Italiei, Sergio Mattarella, astăzi, 18 iunie. Întâlnirea a avut loc în cadrul vizitei oficiale pe care Maia Sandu o efectuează în aceste zile la Roma, la invitația omologului său. „Am menționat că mizăm pe deschiderea autorităților italiene în sensul simplificării

Platforma Demnitate și Adevăr va expedia scrisori în adresa subiecților care dețin prerogativa de a sesiza Curtea Constituțională (CC) în vederea verificării constituționalității unui partid politic. Reacția vine după ce CC a declarat inadmisibile sesizările unor deputați ai Platformei DA privind controlul constituționalității Partidului Politic „Şor”. „Astăzi, vom expedia câteva

Serviciul de Informații și Securitate (SIS) rămâne în subordinea președintelui. Hotărârea a fost luată de Curtea Constituțională (CC), care a examinat pe 27 aprilie sesizările depuse în acest sens de către deputații Sergiu Litvinenco și Dinu Plîngău. CC a declarat drept neconstituțională legea adoptată în decembrie 2020 de către deputații

Șefa statului, Maia Sandu, a avut o discuție telefonică cu David Sassoli, președintele Parlamentului European. Oficialii au discutat despre ultimele evenimente politice din Republica Moldova. „Am vorbit despre ultimele evoluții politice și acțiunile unor deputați de subminare a ordinii constituționale din Republica Moldova. Domnul Sassoli și-a exprimat convingerea că independența

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu Hendrik Daems, președintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE). Oficialii au discutat despre situația politică din Republica Moldova, provocările la adresa democrației din țara noastră, pașii de mai departe pentru depășirea crizei politice, dar și eforturile pe care le întreprinde

Institutul de epidemiologie și microbiologie „Gamalei” din Rusia a venit cu o reacție după ce președintele Argentinei Alberto Fernandez a anunțat că s-a infectat cu COVID-19, în pofida faptului că fusese anterior imunizat cu serul „Sputnik V”, scrie RBC pe 3 aprilie. „Dacă infecția a fost depistată cu adevărat, vaccinul

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a amânat concursul pentru alegerea președintelui Curții Supreme de Justiție (CSJ), care era pe ordinea de zi a ședinței din 30 martie. Membrii CSM au declarat că s-au întrunit în ședință online, iar concursul ar trebui să se desfășoare cu prezența fizică a candidaților înscriși

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, împreună cu mai mulți consilieri prezidențiali, au avut pe 22 martie o ședință de lucru cu echipa Grupului „Agenția Franceză pentru Dezvoltare” (AFD) și agenției „Expertise France”, care se află într-o misiune de explorare în Republica Moldova. Potrivit Maiei Sandu, timp de câteva zile, experții

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x