La Palatul Republicii a avut loc ceremonia de învestire în funcție a președintelui ales al Republicii Moldova, Maia Sandu. Aceasta a depus jurământul în calitate de președintă a țării și a intrat în exercițiul funcției. „Vin în fața Dvs cu respect, responsabilitate și încredere pentru a porni pe un drum
Inaugurarea președintei alese Maia Sandu va avea loc pe 24 decembrie în Palatul Republicii. Va fi un eveniment restrâns, potrivit Maiei Sandu. Sandu a menționat acest lucru pe 30 noiembrie în timpul unei conferințe de presă la Palatul Republicii. Ea a precizat că din cauza pandemiei, prezența la eveniment va
Parlamentul Republicii Moldova va deține președinția în exercițiu a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice la Marea Neagră în prima jumătate a anului 2021. Conform principiului rotativ, Republica Moldova a preluat președinția, pe 24 noiembrie, în cadrul sesiunii plenare a APCEMN, de la Grecia. Delegația Parlamentului Republicii Moldova, formată din deputații
Mai mulți susținători și deputați ai Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) în frunte cu liderul formațiunii, Maia Sandu, au organizat pe 6 august un flashmob în fața clădirii președinției, în semn de susținere a agricultorilor. Maia Sandu a cerut convocarea de urgență a ședinței parlamentului, dar și declararea stării de
Mai mulți membri ai Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) în frunte cu Maia Sandu au organizat un flashmob în fața sediului președinției. Aceștia i-au cerut președintelui Igor Dodon să nu semneze decretul pentru numirea lui Vladislav Clima în funcția de președinte al Curții de Apel Chișinău. La manifestație au participat
Inspectoratul General al Poliției (IGP) a venit cu precizări în legătură cu evenimentele care au avut loc la sediul președinție, ieri, 1 iulie. „Intervenția poliției a avut loc la solicitarea parvenită la numărul unic 112 din partea Serviciului Protecție și Pază de Stat, care a cerut suportul polițiștilor în vederea
Mai mulți deputați din grupul parlamentar Pro Moldova, printre care Andrian Candu și Serghei Sîrbu se află în fața președinției. Aceștia susțin că deputatul Ștefan Gațcan ar fi fost adus cu forța acolo. UPDATE 16:20: Marin Maxian îi solicită lui Candu și Cebotari să elibereze accesul către instituția prezidențială. Polițiștii
Dorin Chirtoacă a fost desemnat candidatul Mișcării Politice UNIREA (MPU) la funcția de președinte al țării. Anunțul a fost făcut de Chirtoacă în seara de 29 iunie, pe pagina sa de Facebook. „Având la bază consultările primare, statutare, în cadrul organelor decidente ale partidelor componente, MPU a luat următoarea decizie:
Un bărbat originar din orașul Edineț, în vârsta de 34 de ani este cercetat penal după ce a expediat scrisori de amenințare în adresa Ministerului Afacerilor Interne și Președinției. La 1 iunie, pe adresa poștală a Ministerului Afacerilor Interne a fost recepționat un mesaj anonim. Bărbatul a scris că în
Primarul orașului Bălți, Renato Usatîi a agățat pe gardul din apropierea clădirii președinției o pungă de plastic neagră, în care a lăsat un exemplar al Codului Penal al Republicii Moldova. O sacoșă similară a apărut în imaginile video publicate pe 18 mai de deputatul Platformei Demnitate și Adevăr, Iurie Reniță.