Facebook/Ana Popapa

„Duda, mai bine ai apăra pădurea”. Cum a fost întâmpinat președintele Poloniei, la Chișinău, de o activistă (FOTO)

O activistă civică a protestat solitar în fața Președinției Republicii Moldova față de venirea președintelui Poloniei, Andrzej Duda. Aceasta a purtat o pancartă cu mesajul „Duda, mai bine ai apăra pădurea, nu hotarele Poloniei”. Manifestanta susține că liderul de la Varșovia dă dovadă de ipocrizie atunci când plantează copaci la Chișinău, în timp ce partidul său a legalizat tăierea celei mai vechi păduri din Europa.

Ana Popapa a adus în fața Președinției un afiș cu mesajul: „Duda, mai bine ai apăra pădurea, nu hotarele Poloniei”. Aceasta a amintit că partidul care îl susține pe liderul de la Varșovia a permis tăierile în pădurea Puszcza Białowieska, considerată cea mai veche din Europa. De asemenea, ea s-a referit la refugiații afgani, pe care Polonia nu vrea să îi lase să intre în țară. Activista l-a îndemnat pe președintele polonez să protejeze drepturile femeilor și ale minorităților sexuale.

„Regret că nu l-am întâlnit față în față – să știe că și aici în Moldova, sunt oameni care nu îl acceptă cu brațele deschise, nu sunt de acord cu politica lui și sunt solidari cu cei care suferă din cauza ei”, a scrie manifestanta pe pagina sa de Facebook.

Amintim că președintele Poloniei Andrzej Duda a ajuns la Chișinău pe 26 august. Împreună cu Maia Sandu, acesta a plantat un puiet în Grădina Botanică din capitală.

Pe 27 august, Andrzej Duda a participat la festivitățile consacrate aniversării a 30 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova și la o conferință de presă comună cu președintele Moldovei, cel al Ucrainei și cel al României.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spania: 14 persoane au fost rănite în timpul unei curse cu tauri la festivalul San Fermin

Cel puțin 14 persoane au fost rănite sâmbătă,11 iulie, în timpul celei de-a cincea curse cu tauri din cadrul festivalului San Fermin, desfășurat la Pamplona, în nordul Spaniei. Unul dintre participanți a fost lovit de coarnele unui taur, după ce animalul s-a desprins din turmă și a intrat într-un grup de alergători, transmite SkyNews.

Incidentul a avut loc pe traseul îngust al străzilor din Pamplona, în regiunea Navarra. Potrivit Spitalului Universitar din Navarra, alte 12 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale pentru diferite răni suferite în timpul cursei.

Organizația de intervenții de urgență DYA Navarra a acordat ajutor medical pe parcursul zilei pentru 103 persoane. Dintre acestea, 45 au fost tratate pentru vânătăi și răni ușoare, iar alte 15 pentru traumatisme.

Cursa de sâmbătă a fost a cincea din cele opt zile ale festivalului San Fermin, care are loc anual la Pamplona și este dedicat unui sfânt catolic. Evenimentul este cunoscut în special pentru tradiționala alergare cu tauri pe străzile orașului, dar este criticat de organizațiile pentru protecția animalelor, care consideră practica violentă și crudă.

Ultimul deces înregistrat în timpul cursei cu tauri de la Pamplona a avut loc în 2009. Totuși, accidentările sunt frecvente, în condițiile în care la eveniment participă atât localnici experimentați, cât și numeroși turiști sau alergători fără experiență.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: