Alertă cu bombă la Aeroportul Internațional Chișinău. Potrivit Poliției de Frontieră, la ora 19:35, o persoană a telefonat la Aeroport și a anunțat că la bordul aeronavei „Airbus 321”, care urma să efectueze cursa Chișinău – Istanbul, se află un material explozibil. Serviciile abilitate au inițiat verificări. Potrivit companiei Air
Republica Moldova sărbătorește vineri 30 de ani de la proclamarea Independenței. Cu această ocazie, la Chișinău s-a desfășurat o festivitate, la care au participat trei președinți străini. Parada militară și discursul președintelui Maia Sandu au fost amânate cu câteva ore, pentru că, din cauza ceții, aeronavele președinților României și Ucrainei
O activistă civică a protestat solitar în fața Președinției Republicii Moldova față de venirea președintelui Poloniei, Andrzej Duda. Aceasta a purtat o pancartă cu mesajul „Duda, mai bine ai apăra pădurea, nu hotarele Poloniei”. Manifestanta susține că liderul de la Varșovia dă dovadă de ipocrizie atunci când plantează copaci la
Președintele Federației Ruse Vladimir Putin i-a adresat Maiei Sandu un mesaj de felicitare, cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova. Liderul de la Kremlin a menționat și „consolidarea stabilității regionale și securității”. „Stimată Maia Grigorievna, vă transmit sincere felicitări cu prilejul aniversării a 30
Alte 277 de cazuri de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova, dintre care 228 în rândul persoanelor nevaccinate. De asemenea, timp de o zi, au fost înregistrate 3 decese din cauza infecției COVID-19. Din numărul total de cazuri, 12 cazuri asociate cu contact în afara țării:
Membrii Asociației ”Parlamentul-90”, ex-deputați și semnatari ai Declarației de Independență, au fost omagiați, pe 27 august 2021, în incinta Legislativului. Printre oaspeții de onoare au fost și primul președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, dar și miniștri din primul Guvern. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, le-a înmânat foștilor demnitari de stat
Cei patru lideri de stat care au participat pe 27 august la festivitățile consacrate Zilei Independenței Republicii Moldova au susținut o conferință de presă comună. Președinta țării Maia Sandu a menționat că succesul Chișinăului depinde în mare măsură de relațiile cu țările vecine, cu partenerii internaționali și cu alte țări.
Toate manifestațiile publice din orașul Sîngerei au fost suspendate în contextul creșterii numărului de infectări cu COVID-19. Anunțul a fost făcut de către primarul localității Arcadie Covaliov, care a precizat că și discoteca planificată pentru data de 28 august nu va mai avea loc. „Stimați cetățeni al orașului Sîngerei și
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a decis, joi seară, trimiterea către Republica Moldova a 100.000 de teste rapide antigen COVID-19, informează Digi24. „Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat Hotărârea numărul 64 privind acordarea de asistenţă internaţională pentru Republica Moldova constând în 100.000 de teste rapide antigen”, se
Ciclistul Eduard Novak, ministru al Tineretului şi Sportului din România, a cucerit medalia de argint în proba de urmărire individuală pe 4.000 m (categoria C4), vineri, la Jocurile Paralimpice de la Tokyo, informează Digi24. Novak a fost învins în finala pentru medalia de aur de slovacul Jozef Metelka, în ciuda