progrese

Republica Moldova înregistrează progrese importante pe drumul integrării europene, potrivit datelor prezentate la Bruxelles, în cadrul unei întrevederi cu presa. Țara noastră depășește media Uniunii Europene la ponderea femeilor aflate în funcții de conducere, se apropie de nivelul european la acoperirea cu internet și transparență, însă mai are de recuperat

Republica Moldova este lider, dintre toate statele candidate la aderarea la Uniunea Europeană, pe partea tehnică de transpunere/implementare IQ-ului comunitar, progreselor în domeniul legislativ. Precizările au fost făcute de ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene Nicu Popescu. Totodată, potrivit oficialului, „Republica Moldova a reușit să avanseze substanțial pe cel mai

Progresele înregistrate în implementarea reformei justiției au fost apreciate de Comisarul european pentru justiție, Didier Reynders. Declarația a fost făcută în cadrul sesiunii de toamnă a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), ca răspuns la intervenția vicepreședintelui Parlamentului Mihail Popșoi, anunță Parlamentul. În luarea sa de cuvânt, Didier Reynders s-a

Chișinăul a îndeplinit, timp de un an, trei din cele nouă recomandări înaintate de Uniunea Europeană (UE), pe care Republica Moldova trebuie să le realizeze pentru a putea începe negocierile de aderare. Declarația a fost făcută de comisarul european pentru vecinătate și extindere, Oliver Varhelyi. Oficialul european declară că țara

Ministrul Afacerilor Externe, Nicu Popescu, a participat, pe 15 iunie, la Adunarea Națională a Franței. Șeful diplomației moldovenești a susținut un discurs în limba franceză, în cadrul căruia a relatat oficialilor din Franța despre progresele înregistrate de Moldova pe drumul spre eurointegrare. „Trecem printr-o perioadă istorică pentru Europa, pentru relația

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x