Andrei Mardari / NewsMaker

Prezentare la Bruxelles: Moldova depășește media UE la egalitate de gen, dar rămâne în urmă la salarii și speranță de viață

Republica Moldova înregistrează progrese importante pe drumul integrării europene, potrivit datelor prezentate la Bruxelles, în cadrul unei întrevederi cu presa. Țara noastră depășește media Uniunii Europene la ponderea femeilor aflate în funcții de conducere, se apropie de nivelul european la acoperirea cu internet și transparență, însă mai are de recuperat la capitolul energie verde.

Potrivit datelor, 45% dintre funcțiile de conducere din Republica Moldova sunt ocupate de femei, în timp ce media Uniunii Europene este de 35%. Totodată, acoperirea cu internet a ajuns la 90%, foarte aproape de media europeană, care este de 94%.

În ceea ce privește transparența, Republica Moldova ocupă locul 76 în clasamentul Transparency International, după o creștere cu 39 de poziții din 2020. Performanța este comparabilă sau chiar mai bună decât cea a unor state membre ale Uniunii Europene, arată datele.

La capitolul energia regenerabilă, Moldova a reușit să crească ponderea acesteia de la 9% în 2023 la 23%, în 2025. Totuși, creșterea rămâne încă sub media UE – 47%.

NewsMaker

Pe lângă progrese, datele vorbesc și despre provocări, în special economice. Rata de ocupare a forței de muncă este de doar 57%, salariul mediu ajunge la 700 de euro, iar 40% din venituri sunt cheltuite pentru produse alimentare. Comparativ, în UE, media nu depășește 27% la sută.

Pe lângă provocările economice, datele arată că speranța de viață în Republica Moldova rămâne scăzută – 72 de ani, comparativ cu 76 de ani, cea mai mică medie înregistrată în Uniunea Europeană. Atât în Moldova, cât și în UE, rata mortalității cauzate de cancer se menține ridicată și la niveluri similare. În schimb, țara noastră depășește media europeană la numărul de decese în accidente rutiere – 83 la un milion de locuitori, față de 81 la un milion în UE.

Experții recomandă reforme accelerate în domeniile pieței muncii, administrației publice și siguranței rutiere, precum și continuarea proiectelor de sănătate publică finanțate de Uniunea Europeană, axate pe prevenirea bolilor cardiovasculare și oncologice.

NewsMaker

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Zelenski, despre acordul anunțat de Trump: Să nu eșueze după „alegerile” din Rusia

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a reacționat la declarația lui Donald Trump potrivit căreia Ucraina și Rusia ar fi convenit să nu mai atace obiective energetice. Zelenski a spus că Ucraina este pregătită să oprească asemenea atacuri dacă Rusia va face același lucru, iar partenerii vor garanta respectarea unei înțelegeri de lungă durată. Totodată, liderul ucrainean și-a exprimat îndoiala că Moscova își va respecta angajamentele.

„Ucraina le-a propus partenerilor să asigure o asemenea înțelegere cu Rusia, care să oprească distrugerea infrastructurii critice. Produsele alimentare, sectorul energetic și celelalte elemente esențiale pentru asigurarea vieții trebuie protejate, iar atacurile rusești vizează în primul rând aceste domenii”, se arată în declarația lui Zelenski.

„În fiecare zi, sunt atacate obiective energetice ucrainene, infrastructura portuară, logistica și chiar depozitele de alimente și produse farmaceutice. Ucraina nu este convinsă că Rusia intenționează să respecte vreo înțelegere”, a continuat președintele Ucrainei.

Zelenski a declarat că asemenea înțelegeri trebuie să fie sigure și „să nu eșueze după ce rușii își vor desfășura «alegerile» și vor beneficia, anume în această perioadă, de o reducere a presiunii legate de benzină și motorină”.

„Așteptăm detalii concrete din partea partenerilor”, a conchis Zelenski. El a adăugat că „un pas de dezescaladare în privința infrastructurii critice poate fi primul pas spre pace”.

Amintim, președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat în seara zilei de 14 septembrie  pe platforma sa de socializare „Truth Social” că Ucraina și Rusia ar fi convenit să nu mai atace reciproc obiectivele energetice. Liderul de la Casa Albă nu a oferit detalii despre condițiile sau durata presupusei înțelegeri.

„Ucraina a acceptat să nu atace obiective energetice rusești. Rusia a acceptat să procedeze la fel”, a scris Trump.

Moscova nu a confirmat public un eventual acord în acest sens, până la această oră.

Declarația a venit la scurt timp după ce Trump i-a cerut președintelui ucrainean Volodimir Zelenski să oprească atacurile asupra rafinăriilor și infrastructurii petroliere rusești. Kremlinul a salutat apelul liderului american, susținând că trebuie protejată infrastructura economică civilă. Ucraina a argumentat anterior că asemenea lovituri urmăresc să majoreze costurile suportate de Rusia pentru continuarea războiului.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: