протест

Membrii și simpatizanții Partidului „ȘOR” au organizat un protest în centrul capitalei. „Mișcarea pentru Popor” cer autorităților să achite integral facturilor cetățenilor. Manifestanții au pornit în coloană de la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” și se îndreaptă spre Parlament. Poliția s-a mobilizat pentru a asigura ordinea

Câteva zeci de manifestanți, în special persoane vârstnice, protestează lângă Parlament. Manifestația este organizată de „Mișcarea pentru popor”, din care fac parte partidele „ȘOR”, „Acasă Construim Europa” (PACE) și activiști precum Maia Laguta. Manifestanții au adus pancarte cu mesajele „Vrem să semnați și facturile să le achitați”, „Pas cu Pas

Partidul Socialiștilor (PSRM) a anunțat că va organiza un protest pe 16 februarie. Manifestația va începe la ora 10:00, ora la care este planificat debutul ședinței plenare a Legislativului, în care urmează să fie învestit noul cabinet de miniștri, în frunte cu Dorin Recean. Informația despre protest a fost publicată

Poliția reacționează urmare a acuzațiilor Partidului ȘOR. Cei din urmă s-au arătat nemulțumiți că nu au fost lăsați să protesteze, pe 26 ianuarie, în fața Parlamentului. Oamenii legii spun că manifestanților li s-au adus la cunoștință anterior că locația nu este disponibilă până pe 31 ianuarie, în contextul în care

Reprezentanții Partidului ȘOR au depus pe 26 ianuarie o sesizare la Curtea Constituțională cu privire la indexarea pensiilor. Ulterior, aceștia intenționau să protesteze la Parlament, acțiune care a fost blocată de polițiști. „Legislativul nostru nu mai reprezintă cetățenii Republicii Moldova, mai ales când pensionarii noștri care au construit țara noastră

Un grup de jurnaliști din Republica Moldova a organizat un protest, pe 25 ianuarie, în Piața Presei Libere din București. Aceștia și-au manifestat nemulțumirea în legătură cu decizia Comisiei pentru Situații Excepționale de a suspenda, pe perioada stării de urgență, licența de emsie a șase posturi TV. Jurnaliștii prezenți la

La Chișinău a avut loc un nou protest al șoferilor de mașini cu numere de înmatriculare străine. Pe 22 ianuarie, șoferii au venit cu unele soluții pentru autorități și au declarat că „trebuie de găsit un numitor comun”, în caz contrar aceștia anunță că nu vor ceda și vor organiza

Pe 15 ianuarie, la Chișinău, s-a protestat în legătură cu modificarea regulilor pentru mașinile cu numere străine. Șoferii, care recunosc că nu au fost în număr mare la protest, spun că vor organiza și alte manifestații unde vor fi mai mulți. Automobilele înmatriculate în străinătate nu se vor putea afla

Membrii și simpatizanții Partidului Socialiștilor (PSRM), alături de reprezentanții „Congresului Civic” au organizat un protest în fața Parlamentului. Manifestația a început cu o oră înainte de ședința plenară a deputaților. Motivul este decizia Comisiei Situații Excepționale de a suspenda, pe durata perioadei de urgență, licența de emisie pentru șase posturi

Congresul Civic va participa la protestul din fața Parlamentului, anunțat de Partidul Socialiștilor. Manifestația urmează să se desfășoare pe 22 decembrie. Anunțul a fost făcut de către cofondatorul Congresului Civic, ex-deputatul comunist Mark Tkaciuk, în cadrul conferinței „Lupta cu propaganda sau declarație de război libertății cuvântului?”, un forum organizat de

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x