Comuniștii și socialiștii cred că primarii, aleși pe listele partidelor de opoziție, nu trebuie să participe la evenimentul organizat de președinta Maia Sandu – Forumul primarilor. Aceștia au îndemnat „formațiunile politice, care se opun regimului Sandu și PAS, să solicite reprezentanților săi să nu participe la acest spectacol”. Potrivit lor,
Premierul Dorin Recean a declarat că la „Forumul primarilor”, anunțat de Maia Sandu, trebuie să vină toți aleșii locali indiferent de culoarea politică. Potrivit lui Recean, administrația publică centrală și administrația publică locală și-ar dori același lucru – să construiască localități comode și europene. La ședința Guvernului din 6 decembrie,
Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) anunță că a convocat în ședință, pe 19 decembrie, Congresul Extraordinar. Decizia a fost luată de membrii Consiliului Republican al formațiunii politice vineri, 1 decembrie. Socialiștii anunță că în ședința Congresului din 19 decembrie urmează a fi modificat statutul PSRM, cu revenirea la funcția
Deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) au părăsit ședința de astăzi a Parlamentului, cu puțin timp înainte ca președintele Radei Supreme a Ucrainei să vină în plenul legislativului, unde a susținut un discurs. Deputatul Partidului de guvernământ Acțiune și Solidaritate, Radu Marian, a calificat gestul opoziției parlamentare ca fiind „rușinos”.
Partidul de guvernământ Acțiune și Solidaritate (PAS) ar fi format coaliții în consiliile raionale din Florești și Căușeni cu Mișcarea „Respect Moldova”, iar în consiliul raional din Ștefan Vodă cu Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM). Declarația a fost făcută de președintele Platformei Demnitate și Adevăr (DA), Dinu Plîngău, în
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) critică autoritățile pentru felul în care au gestionat și au intervenit pentru lichidarea consecințelor ninsorii din acest weekend, care a provocat moartea mai multor oameni. Socialiștii cer public demisia „imediată” a ministrului Infrastructurii Andrei Spînu, precum și a șefului Inspectoratului General pentru Situații de
Primarul ales al municipiului Chișinău, Ion Ceban, anunță că va demara, începând cu 22 noiembrie, discuțiile cu partidele politice care au acces în Consiliul Municipal Chișinău (CMC). Liderul Mișcării Alternativa Națională (MAN), mandatul în funcția de primar al căruia a fost validat pe 22 noiembrie, spune că este gata să
La scrutinul din 19 noiembrie, Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a obținut cele mai multe mandate de primar – 66. Acesta este urmat de Partidul Socialiştilor din Republica Moldova, cu 41 de primari. Pe 20 noiembrie, Comisia Electorală Centrală a raportat cum s-au repartizat, per ansamblu, mandatele de primar conform
Locuitorii a opt suburbii ale Chișinăului, din totalul celor 18, și-au ales primarii în urma turului II. Potrivit rezultatelor preliminare ale Comisiei Electorale Centrale, cele 8 suburbii vor fi reprezentate de candidați ai Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Partidului Mișcarea Alternativă Națională (MAN), Partidului „Coaliția pentru Unitate și Bunăstare” (CUB),
Candidatul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) la funcția de primar al municipiului Bălți, Maxim Moroșan, și-a exercitat dreptul la vot, în cadrul turului doi al alegerilor locale generale. Socialistul a declarat că și-a dat votul pentru un „viitor bun”. „Am votat pentru unitatea municipiului Bălți, pentru bălțeni, dar și