Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitrii Peskov, a declarat că Maia Sandu nu ar fi președintele Republicii Moldova pentru că la alegerile prezidențiale nu a obținut majoritate de voturi din partea cetățenilor care se află pe teritoriul țării. În același timp, Peskov a sugerat că Kremlinul nu se așteaptă la
Cetățenii Republicii Moldova stabiliți în Franța își vor putea converti permisele de conducere. În cadrul ședinței din 10 iulie, Cabinetul de miniștri a aprobat semnarea Acordului cu privire la preschimbarea reciprocă a permiselor de conducere între guvernele celor două țări. Potrivit documentului, necesitatea de a susține un test teoretic și/sau
Republica Moldova și Grecia își vor recunoaște reciproc permisele de conducere eliberate în cele două state. Cabinetul de miniștri a aprobat, în cadrul ședinței din 26 iunie, Acordul privind recunoașterea reciprocă și conversiunea permiselor de conducere dintre guvernele celor două țări. Astfel, va fi facilitat traficul rutier și vor fi
Norvegia, Irlanda și Spania au recunoscut oficial, într-o acțiune coordonată, independența statului palestinian. Decizia celor trei țări va intra în vigoare din 28 mai, transmite Meduza. Hotărârea, care vine pe fundalul războiului dintre Israel și organizația teroristă palestiniană Hamas din Fâșia Gaza, a fost criticată de autoritățile de la Tel
Deputatul socialist Vlad Batrâncea a recunoscut că Federația Rusă este responsabilă pentru invazia din Ucraina. Cu toate acestea, parlamentarul nu consideră că Rusia este unica țară vinovată de războiul injust din țara vecină. Potrivit lui, pe lângă Rusia, vinovate s-ar face și alte state care ar „alimenta retorica militaristă”. Pe
Deputatul Ilan Șor, cercetat penal și dat în urmărire internațională, a recunoscut că protestatarii care stau în corturi în centrul capitalei primesc bani din partea sa. Reacția vine după ce Procuratura Anticorupție a confirmat pentru TVR Moldova că sursele de finanțare a protestului sunt cercetate în cadrul dosarului penal deschis