refugiați

Cehia anunță că nu mai poate primi refugiați din Ucraina. Anunțul a fost făcut de premierul Cehiei, Petr Fiala. Oficialul a spus că țara sa nu mai poate accepta refugiați din Ucraina, deoarece luptă să facă față unui aflux uriaș de oameni care fug de război, informează BBC. De la

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a discutat ieri-seară la telefon cu secretarul General al Organizației Națiunilor Unite (ONU), António Guterres, despre provocările cu care se confruntă țara noastră în contextul evoluțiilor de securitate din regiune. Secretarul General Guterres și-a exprimat solidaritatea și recunoștința pentru efortul autorităților în gestionarea fluxului înalt

Depozitul amplasat pe teritoriul S.A. ”Moldova Film” din Chișinău (șos. Hîncești 61) recepționează ajutoarele umanitare expediate de persoane fizice de peste hotare, conform procedurii simplificate de import aprobate în ședința Comisiei pentru Situații Excepționale din 10 martie. Ajutoarele umanitare au început a fi stocate acum trei zile în depozitul cu

Autoritățile române au decis să redeschidă linia feroviară Zorleni – Fălciu – Frontieră, care traversează râul Prut, pentru gestionarea mai eficientă a fluxurilor de refugiați. Anunțul a fost făcut pe 17 martie. „Continuăm astfel eforturile concrete pentru sprijinirea persoanelor refugiate din Ucraina, care sosesc în România prin frontiera cu Republica

Primii șase lucrători medicali refugiați din Ucraina, dintre care patru medici și două asistente medicale, urmează să fie angajați în instituții medico-sanitare publice, atât republicane, cât și raionale. Ministerul Sănătății a eliberat joi, 17 martie, avize de permisiune pentru angajarea lor pe perioada stării de urgență, după ce pe parcursul

România a donat un nou lot de ajutoare umanitare pentru refugiații ucraineni din Republica Moldova. În dimineața de 16 martie, cele 55 de tone, care conțin inclusiv produse alimentare, au trecut Prutul. Donația va fi recepționată în mod oficial în cadrul unui eveniment care va începe la ora 14:00. Tot

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) îl acuză pe primarul Chișinăului Ion Ceban că ar răspândi informații false. Reacția vine după ce edilul a scris pe Facebook că „mame și copii din Palanca nu au voie să vină la Chișinău”. Ce a scris Ion Ceban? Pe 15 martie, în jurul orei 21:00,

Mai mult de 600 de elevi ucraineni cer să fie înscriși în școlile din Republica Moldova. 37 dintre ei optează pentru predarea lecțiilor în limba română, iar cei mai mulți – în limba rusă. Cu date în acest sens a venit astăzi ministrul Educației și Cercetării, Anatolie Topală. Oficialul moldovean

Mai mulți medici din Israel au venit în Republica Moldova pentru a oferi asistență persoanelor refugiate din Ucraina în țara noastră. Un anunț în acest sens a fost făcut de reprezentanții Ambasadei Republicii Moldova în Israel. Echipa de medici israelieni a ajuns la Chișinău la începutul acestei săptămâni. Potrivit celor

Începând cu 8 martie curent, Republica Moldova înregistrează o scădere a numărului de refugiați din Ucraina pe teritoriul său. Dacă pe 8 martie, Centrul Unic de Gestionare a Crizei anunța despre un număr de 128.759 de refugiați, astăzi numărul total al cetățenilor din țara vecină este de 102.836. Datele sunt

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x