00000003pm 720037, PM3

Primarul orașului Melitopol, răpit de militarii ruși în urmă cu o săptămână, a fost eliberat de forțele speciale ucrainene. Presa din Ucraina a publicat pe 16 martie o conversație telefonică dintre acesta și președintele Ucrainei Vladimir Zelenski. Potrivit Kievului, Ivan Fedorov, primarul de Melitopol, regiunea Zaporojie, a fost eliberat din

Rusia trebuie să oprească imediat ofensiva în Ucraina, a decis miercuri Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga, conform AFP, citat de hotnews.ro. Procesul de la Haga a fost deschis de Kiev, care a cerut celui mai înalt tribunal al ONU să dispună Moscovei că înceteze imediat invazia din Ucraina.

Uzinele de producere care aparțin concernelor BMW și Volkswagen din Europa sunt nevoite să își restrângă activitatea, din cauza lipsei de piese, care erau importate din Ucraina, informează Financial Times. După ce a început invazia rusă în Ucraina, uzinele de producere a pieselor auto au fost nevoie să se închidă.

Președinta țării Maia Sandu a comentat pe 16 martie, într-o conferință de presă alături de omologul său român, Klaus Iohannis, rezoluția Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), care conține și un amendament prin care Transnistria este recunoscut drept teritoriu ocupat de Federația Rusă. „Decizia a fost despre Ucraina și a

Președintele României Klaus Iohannis efectuează pe 16 martie o vizită oficială la Chișinău. Acesta susține o conferință de presă împreună cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu. Președinta R. Moldova Maia Sandu a menționat că țara noastră are nevoie de ajutor pentru a face față numărului mare de refugiați din Ucraina.

Un bărbat de 37 de ani a încercat să iasă din Ucraina ascuns într-o cutie pentru bebeluși. El a fost însă observat de grăniceri și nevoit să facă cale-ntoarsă. La granița cu Moldova, în punctul de trecere Briceni-Rossoșanî, grănicerii au descoperit un bărbat ascuns într-o cutie pentru bebeluși, printre haine.

De la începutul lunii martie, pe teritoriul Republicii Moldova s-au intensificat cazurile de fraudă de tip phishing, fiind create site-uri asemănătoare celor care oferă servicii de vânzare a biletelor online la evenimente culturale, festivaluri, teatru, concerte. Potrivit Poliției, pe platformele date sunt postate evenimente și spectacole ale teatrelor străine, iar

Președintele Radei Supreme de la Kiev Ruslan Stefanciuk a declarat că, în prezent, 26 de deputați ucraineni se află în afara țării. O parte dintre ei au plecat pentru a participa la ședințele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE). Motivele altora rămân necunoscute. În cadrul unei conferințe de presă, jurnaliștii

Moldcell vine cu o super noutate. Din 15 martie, abonații pot suna și naviga pe net din plin cu oferta avantajoasă: Roaming în România la tarife naționale. Fie că mergi în țara vecină în interes de business sau pur și simplu în vizită la prieteni, cu noua ofertă rămâi mereu

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a cerut Statelor Unite, într-un discurs susținut miercuri în Congresul american, să „facă mai mult” în „cea mai întunecată perioadă” pentru țara sa și pentru întreaga Europă. Intervenția sa a fost primită cu ovații, toți membrii Congresului ridicându-se în picioare. Președintele ucrainean și-a deschis discursul lăudând

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x