reglementare transnistreană

Reintegrarea Moldovei ar trebui să se producă odată cu integrarea europeană sau chiar mai devreme. Cel puțin asta cred interlocutorii NM, mulți dintre ei au rămas, însă nedumeriți de recenta declarație a șefului MAEIE, Nicu Popescu. El a spus că malul drept al Moldovei poate adera la UE fără regiunea

Pe 17 februarie, la oficiul din Tiraspol al Misiunii OSCE din Republica Moldova va avea loc prima reuniune din acest an a reprezentanților politici în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană. Anunțul a fost făcut de reprezentanții Biroului politici de reintegrare. Instituția spune că se va discuta despre cele mai

Viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, s-a întâlnit astăzi, 24 octombrie, cu reprezentanta Uniunii Europene în procesul de reglementare transnistreană, șefa interimară a Departamentului pentru Europa de Est și Asia Centrală din cadrul Serviciului European de Acțiune Externă, Dorota Dlouchy-Suliga, și șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Jānis Mažeiks. Potrivit

Șefa statului, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu reprezentanții formatului 3+2, mediatori și observatori în procesul de reglementare a conflictului transnistrean. Delegația este condusă de Thomas Mayr-Harting, reprezentantul special al OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană. Oficialul se află într-o vizită de informare în Republica Moldova. „Am discutat despre

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x