revizuire

Procuratura Anticorupție a anunțat că, pe 16 decembrie, Curtea Supremă de Justiție a respins cererea de revizuire depusă de Vladimir Filat și avocații acestuia cu privire la desființarea hotărârilor pronunțate în dosarul său penal și rejudecarea cauzei în instanța de fond. Totodată, Procuratura a oferit detalii cu privire la decizie.

Rezultatele referendumului privind aderarea la Uniunea Europeană (UE), inițiat de președinta țării, Maia Sandu, vor avea putere legislativă supremă și nu vor trece printr-un vot suplimentar în Parlament. Declarația a fost făcută de președinta Curții Constituționale, Domnica Manole, după ce Înalta Curte a avizat pozitiv, pe 16 aprilie, revizuirea Constituției

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) ar putea avea loc pe data de 20 octombrie 2024. Cel puțin asta reiese din sesizarea privind inițiativa de revizuire a Constituției Republicii Moldova, depusă de deputații partidului de guvernare Acțiune și Solidaritate (PAS) la Curtea Constituțională (CC) pe 9 aprilie.

Fostul premier Vlad Filat a depus, pe 20 iunie, o cerere la Curtea Supremă de Justiție de revizuire a procesului de judecată, în care am fost condamnat. Acesta a solicitat Curții Supreme de Justiție repararea încălcărilor fundamentale comise de instanțele naționale la judecarea cauzei. Vlad Filat consideră că de data

Comisia Electorală Centrală (CEC) inițiază procesul de revizuire a cadrului normativ aferent domeniului electoral. Într-un comunicat de presă publicat pe 27 septembrie, organul electoral menționează este este „imperioasă perfecționarea legislației electorale și celei conexe”. În vederea realizării acestui obiectiv, la o primă etapă, în cadrul CEC va fi creat un

Judecătoria Chişinău a refuzat, joi, să dea curs procedurii de revizuire, iniţiată de Procuratura pentru Combaterea Crimei Organizate şi Cazuri Speciale (PCCOCS), a dosarului în care omul de afaceri Viorel Ţopa a fost condamnat definitiv la opt ani cu executare pentru delapidarea averii străine. Decizia a fost luată de magistrata

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x