România mută forțe de apărare aeriene mai aproape de satele de lângă Dunăre, de cealaltă parte a țărmului Ucrainei, unde dronele rusești au atacat instalații de cereale și adaugă noi posturi militare de observație și patrule în zonă. Precizările au fost făcute pentru Reuters, scrie Europa Liberă România, de două
O declarație a președintei Maia Sandu a fost distorsionată și prezentată drept veridică de presa rusă. Agenția de presă TASS a publicat o știre referitoare la afirmația Maiei Sandu despre faptul că Partidul de guvernare Acțiune și Solidaritate (PAS) nu colaborează cu politicienii care se declară pro-europeni, dar susțin și
Cursele avia dintre Republica Moldova și Federația Rusă ar putea rămâne anulate și în continuare, cel puțin până când nu se va termina războiul din Ucraina, susține președinta Maia Sandu. Potrivit șefei statului, decizia este luată, inclusiv, din cauza riscurilor de securitate la adresa Moldovei. „Nu vor fi reluate, din
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a venit cu o reacție, după ce rămășițele unei rachete S-300 au fost depistate în regiunea transnistreană. Șefa statului a declarat, în cadrul emisiunii „Новая неделя с Анатолием Голя” de la TV8, că autoritățile de la Chișinău nu au putut verifica la fața locului ceea
Politicianul fugar Ilan Șor, condamnat la ani grei de justiția moldovenească în dosarul „Frauda bancară”, respinge acuzațiile potrivit cărora ar fi miza Rusiei în Moldova. Șor a făcut declarațiile în cadrul unei intervenții online, pe 22 septembrie, pe o platformă de socializare. „Deja demult toți au înțeles că mitul potrivit
Cuvintele „Rusia”, „Moscova” sau „Federația Rusă” vor putea fi scrise cu literă mică, în Ucraina – țară care a fost invadată în primăvara anului 2022 de armata rusească. Decizia a fost luată de Comisia Națională pentru Standardele Limbii Ucrainene, care a permis oficial scrierea cu literă mică a acestor cuvinte
Rachete ucrainene spre Crimeea. Kievul a anunțat că, în noaptea de 21 septembrie, a efectuat o lovitură asupra aerodromului militar Saki din Crimeea, scrie BBC. Trupele ucrainene au confirmat lovitura asupra aerodromului militar Saki din Crimeea, în noaptea de 21 septembrie. Potrivit sursei, anterior, presa ucraineană a scris că în
Președinta Maia Sandu a ținut un discurs la Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU). Șefa statului a cerut să i se acorde sprijin Ucrainei și în continuare. Ce ține de Moldova, Sandu a declarat că țara noastră se confruntă în fiecare zi cu „asaltul hibrid al Rusiei” și că
Autoritățile de la Chișinău sunt îngrijorate că Federația Rusă ar putea folosi „bani murdari” pentru a influența rezultatele alegerilor locale din această toamnă sau a scrutinului pentru funcția de președinte al țării, care urmează să aibă loc în 2024. Declarația a fost făcută de președinta Maia Sandu într-un interviu oferit
Deasupra teritoriului Rusiei au fost distruse mai multe drone, scrie Radio Svoboda. Se menționează că trei ținte aeriene au fost doborâte în apropiere de orașul Șebekino, regiunea Belgorod. Iar o dronă, care a fost distrusă, ar fi încercat să atace un depozit de petrol din regiunea Moscovei. Trei ținte aeriene