Cetățenii Rusiei pot folosi produsele companiei americane Meta dacă nu se angajează în activități extremiste. Aceasta rezultă din decizia Tribunalului Tverskoi din Moscova, care a interzis anterior activitatea companiei în Rusia. „Aceste măsuri de protecție judiciară nu restricționează utilizarea produselor companiei Meta de către persoanele fizice și juridice, care nu
Redacția „Novaya Gazeta” își suspendă activitatea. Anunțul a fost făcut de către redactorul-șef Dmitrii Muratov, pe 28 martie, după ce Roskomnazdor, instituția responsabilă de supravegherea mass media, a emis a doua avertizare în adresa publicației. Într-un mesaj scurt publicat pe site se arată că redacția nu va mai distribui ziare
În Duma de Stat a fost înregistrat un proiect de lege, care prevede ca cei care cunosc limba rusă să fie recunoscuți drept „compatrioți”. Documentul a fost elaborat de Konstantin Zatulin (Edinaya Rossia) și publicat în registrul electronic al legislativului rus, informează TASS. Potrivit documentului, inițiativa „elimină imperfecțiunile termenului prea
Scenariul unui atac al Rusiei în Republica Moldova era posibil în primele zile de război, dar acum e puţin probabil, din cauză că ruşii nu au reuşit să ajungă nici măcar la Odesa. O spune fostul comandant al trupelor americane în Europa, într-un interviu pe care l-a acordat în exclusivitate
Preşedintele american Joe Biden afirmă că nu a cerut o schimbare de regim în Rusia atunci când a spus, sâmbătă, că Vladimir Putin „nu poate rămâne la putere”. „Domnule preşedinte, vreţi ca Putin să fie înlăturat? Domnule preşedinte, aţi făcut un apel pentru o schimbare de regim?”, l-a întrebat un
Mai multe incendii au izbucnit în zona de excludere a centralei nucleare de la Cernobîl, pe 26 martie. Ministerul Protecției Mediului și Resurselor Naturale din Ucraina a înregistrat 31 de incendii. Potrivit ministerului ucrainean, incendiul s-a extins pe o suprafață de peste 10 mii de hectare în ecosistemele naturale și
Președintele Turciei Recep Tayyip Erdogan i-a cerut președintelui rus Vladimir Putin încetarea focului în Ucraina și îmbunătățirea condițiilor umanitare pentru civili. Biroul lui Erdogan comunică despre o discuție telefonică a celor doi președinți, care ar fi avut loc duminică. Erdogan a mai spus că Ankara va continua să promoveze pacea
Statutul neutru al Ucrainei trebuie aprobat de poporul ucrainean printr-un referendum. Acest lucru ar trebui să fie susținut de țările garante. Acordul dintre Ucraina și Rusia privind utilizarea limbilor, atitudinea față de cultură și istorie nu poate avea decât un caracter reciproc. Dar aceste acorduri sunt posibile numai după retragerea
Următoarea rundă de negocieri dintre delegațiile oficiale ale Ucrainei și Rusiei va avea loc în Turcia, în perioada 28-30 martie. Anunțul a fost făcut simultan de membrii delegației ucrainene și rusești. Negocierile dintre Rusia și Ucraina în ultimul timp au loc în format video. Primele ori, delegațiile s-au întâlnit fizic
Pe 26 martie, militarii ruși au evacuat 90 de cetățeni din Rusia, Moldova și Ucraina din regiunea Herson. Despre aceasta a scris RIA Novosti cu referire la Ministerul rus al Apărării. Câți cetățeni ai Moldovei sunt printre aceștia nu se știe. Toți evacuații au fost trimiși pe teritoriul Rusiei. „Cu