Un pod rutier s-a prăbușit în seara zilei de 31 mai, în regiunea Briansk din Rusia, chiar în momentul în care pe sub el trecea un tren de pasageri. Șapte persoane au murit, iar alte 69 au fost rănite. Guvernatorul regiunii, Aleksandr Bogomaz, a declarat că incidentul a fost provocat
Deși se află în afara Republicii Moldova de aproape cinci luni, deputata Marina Tauber – apropiată de oligarhul fugar Ilan Șor – figurează printre coautorii unui proiect legislativ care propune modificarea Constituției. Inițiativa prevede ca legislația națională să aibă prioritate față de deciziile instituțiilor internaționale, inclusiv ale Curții Europene a
Ministerul Apărării al Federației Ruse acuzat pe 27 mai Ucraina că ar încerca „să submineze” procesul de negocieri privind încheierea războiului, prin atacuri aeriene asupra teritoriului rusesc. Instituția a menționat că, timp de o săptămână, sistemele de apărare aeriană ar fi distrus peste 2 300 de drone ucrainene. „La inițiativa
Primarul Chișinăului, Ion Ceban, evită în continuare să spună unde se afla pe 24 februarie 2022, ziua în care Rusia a invadat militar Ucraina, deși o investigație publicată în 2023 indica o posibilă deplasare în Federația Rusă. Invitat la emisiunea „Pe față” de la Moldova 1, edilul a declarat că
SUA, Germania, Marea Britanie și Franța au eliminat restricțiile privind raza de acțiune a armelor livrate Ucrainei. Anunțul a fost făcut de cancelarul german Friedrich Merz, într-o intervenție la postul WDR, potrivit BBC. „Nu mai există restricții privind raza de acțiune a armelor livrate Ucrainei – nici din partea britanicilor,
Noaptea trecută, Rusia a lovit 13 regiuni ale Ucrainei, inclusiv Odesa și Kiev. Ca urmare a atacului, cel puțin 12 persoane au murit, printre care trei copii din regiunea Jitomir. Peste 60 de persoane au fost rănite. Conform poliției din Ucraina, noaptea trecută, au fost lovite de atacurile rusești regiunile
Uniunea Europeană analizează posibilitatea de a elimina peste 20 de bănci din sistemul internaţional de plăţi SWIFT, precum şi reducerea plafonului de preţ pentru petrolul rusesc şi interzicerea conductelor de gaze Nord Stream, în cadrul unui nou pachet de sancţiuni destinat să pună presiune asupra Moscovei pentru a pune capăt
Un raport al Securității Naționale din Spania susține că Rusia a desfășurat campanii de dezinformare online, încercând să influențeze alegerile din țări precum România, Republica Moldova și Georgia, scrie Europa Liberă România cu referire la cotidianul spaniol El Pais. Conform sursei, scopul a fost de a le îndepărta de UE
Republica Moldova se pregătește să denunțe acordul cultural cu Rusia, semnat în 1998, care a stat la baza activității Centrului Rus de Știință și Cultură din Chișinău. Deși autoritățile Republicii Moldova l-au informat încă din februarie 2025 pe Oleg Ozerov, ambasadorul desemnat al Federației Ruse, despre această intenție, Parlamentul a
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a criticat dur vizita de săptămâna trecută, la Moscova, a unei delegații formată din deputați ai Partidului Socialiștilor. „Ne fac țara de rușine”, a declarat speakerul, care a condamnat, pe 22 mai, întâlnirile parlamentarilor socialiști cu reprezentanții unui stat agresor. „S-au dus și s-au închinat celor