salarii

Recenzorii care au colectat date pentru realizarea Recensământul populației și locuințelor din 2024 vor primi salariile până la sfârșitul lunii august. Despre aceasta anunță Biroul Național de Statistică după ce Renato Usatîi, liderul „Partidului Nostru”, a semnalat că aproximativ 4.000 de recenzori nu și-au primit încă lefurile. Pentru a exclude

Guvernul și-a asumat majorarea salariilor cadrelor didactice, însă universitățile nu pot onora aceste cheltuieli. Din acest motiv, profesorii de la Universitatea de Stat din Moldova (USM) riscă să rămână fără lefuri, potrivit rectorului Igor Șarov. Rugat să comenteze situația, prim-ministrul Dorin Recean a declarat că sunt căutate soluții. Luna trecută,

Întreprinderea „Calea Ferată din Moldova” (CFM) s-a împrumutat de la Loteria Națională a Moldovei ca să achite datoriile salariale. Este vorba despre 35 de milioane de lei. Au fost achitate aproape toate salariile pentru luna decembrie. Precizările au fost făcute de ministrul Infrastructurii Andrei Spînu. Potrivit oficialului, la CFM „practic

În România se câștigă al doilea cel mai mic salariu mediu pe oră dintre țările Uniunii Europene – 10,4 euro/oră. Cel puțin asta arată datele Eurostat. Potrivit clasamentului, țara vecină depășește doar Bulgaria, unde salariul mediu este de 8,1 euro/oră, scrie publicația „Veridica”. Cele mai mari salarii din UE sunt

Angajații Întreprinderii de Stat „Calea Ferată a Moldovei” (CFM) își vor primi salariile pentru luna decembrie până la sfârșitul acestei luni. Asigurările sunt date de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu. Oficialul susține că angajații CFM și-au primit deja salariile pentru lunile octombrie și noiembrie, iar acum a început

Angajații de la Calea Ferată din Basarabeasca au amenințat că vor intra în grevă, dacă nu-și vor primi salariile până pe 20 februarie. Pe 6 februarie, mai multe persoane au protestat la Basarabeasca. Pe lângă salarii, manifestanții au cerut inclusiv compensații în valoare de 1000 de lei. Cererile, au spus

Angajații Întreprinderii Municipale „Spații Verzi” din Bălți nu și-au primit salariul de două luni, scrie tvn.md. Aceștia au spus jurnaliștilor că situația este cu mult mai complicată acum, în plină iarnă, când facturile sunt mai mari, dar și în perioada sărbătorilor. De cealaltă parte, potrivit sursei, autoritățile recunosc că bugetul

Încasările în bugetul Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” au scăzut, iar din acest motiv angajații încă nu și-au ridicat lefurile pe ultimele luni. Declarația a fost făcută de către directorul instituției, Oleg Tofilat, în cadrul emisiunii „Zi de zi” de la Radio Moldova. Potrivit angajaților CFM, pe 27

Începând cu luna octombrie curent, angajații din instituțiile medico-sanitare publice încadrate în sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală vor primi salarii de funcție majorate, în medie cu 15%. De asemenea, personalul medical va beneficia de un supliment pentru munca de noapte, mai mare cu 15%. Decizia a fost luată de

Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, susține că salariile judecătorilor și procurorilor vor crește, dar abia după ce vor promova evaluarea externă. „Mai sunt datori societății cu un efort de auto-curățare”, a declarat premierul de la tribuna Parlamentului, pe 6 octombrie. Potrivit oficialului, salariile judecătorilor și procurorilor care vor trece vettingul

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x