Deputatul PAS Vasile Șoimaru s-a declarat mulțumit de salariu său, precizând că îi ajunge pentru a călători chiar și în SUA. Acesta le-a recomandat cetățenilor care vor un asemenea salariu să candideze la alegerile parlamentare din 2025 și să acceadă în Legislativ. Precizările au fost făcute pentru TV8 în data
Candidatul la scrutinul prezidențial Ion Chicu nu are venituri nedeclarate. Cel puțin aceasta a declarat Fadei Nagacevschi, reprezentantul candidatului, după ce a fost întrebat de NewsMaker în timpul dezbaterilor electorale de la ProTV dacă Chicu se întreține din salariul soției – care câștigă aproximativ 13 mii de lei lunar –
Prim-ministrul Dorin Recean declară că susține ca toate femeile să se realizeze în plan profesional și să fie de succes. Precizarea a fost făcută într-un interviu pentru NM, publicat pe 1 august, în legătură cu salariul de câteva milioane pe care-l ridică soția sa, Stela Recean. Întrebat dacă a fost
Petru Rotaru a decis de sine stătător că schimbă fotoliul de ministru pe cel de viceguvernator al Băncii Naționale. O precizare în acest sens a fost făcută de premierul Dorin Recean într-un interviu pentru NewsMaker. Potrivit lui Recean, Rotaru a venit la Guvern într-o perioadă grea și „a lucrat foarte
Urmare a anunțului premierului că ministrul Finanțelor demisionează, Petru Rotaru a venit cu un mesaj. El declarat că „toate începuturile au și un sfârșit” și i-a mulțumit lui Dorin Recean „pentru munca de echipă și sprijinul acordat pe parcursul activității” sale de ministru. Totodată, a adăugat că „fiecare intervenție, sfat
Dacă va fi numit viceguvernator al Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Petru Rotaru ar putea ridica lunar peste 151 000 lei. Cel puțin aceasta rezultă urmare a unor calcule efectuate de NewsMaker pe baza salariului ridicat, în 2023, de Tatiana Ivanicichina – actual viceguvernator al instituției. Pe 25 iulie, premierul
Un fost angajat al Serviciului de Informații și Securitate (SIS) ajunge în fața judecătorilor. Acesta este învinuit că a prejudiciat Agenția Servicii Publice de 330 000 lei. În octombrie 2019, fiind angajat SIS, el a fost detașat să activeze la ASP. Ulterior a fost rechemat la SIS. Atunci, el era
Inspectorii de integritate vor avea pârghii suplimentare la efectuarea controlului averii și intereselor personale. Un proiect de lege care prevede acest lucru a fost votat, în prima lectură, de 59 de deputați. Dacă vor constata o diferență mare între venituri, cheltuieli și avere, inspectorii vor putea lăsa fără serviciu subiecții
Cei mai mulți dintre moldovenii, care au participat la un studiu efectuat recent, cred că „ceea ce își doresc cu adevărat femeile este să aibă familie și copii” și că atunci „când există puține locuri de muncă, bărbații au dreptul la slujbă mai mult decât femeile”. Totodată 46% din respondenții
Sergiu Tofilat, membru în Consiliul de Observatori al Moldovagaz, a anunțat că își va dona jumătate din salariu armatei Ucrainei, care luptă împotriva agresiunii militare ruse de peste doi ani. Este vorba despre 540 000 de lei. Sergiu Tofilat a explicat că a luat decizia pe motiv că concernul rus