sancțiuni

Modificările legislative, care prevăd înăsprirea sancțiunilor pentru corupția politică și electorală, au fost adoptate de Parlament. Documentul fost susținut cu votul a 64 de deputați Deputații au votat pentru modificarea unor acte normative, care au scopul de a revizui legislația penală și contravențională, în vederea eficientizării mecanismelor de prevenire, investigare

Autoritățile din Italia au reținut Mercedesul blindat al miliardarului rus Alișer Usmanov, estimat la peste €600 mii. Potrivit portalului Meduza, în Sardinia a fost pus sechestru și pe vila acestuia, dar și pe șase companii care aparțin oligarhului. Inspecția financiară a Italiei a pus sechestru pe vila lui Usmanov, a

Marea Britanie a reținut iahtul Phi, al cărui valoare este estimată la 50 mln de dolari. Decizia a fost luată în contextul sancțiunilor aplicate Rusiei, din cauza invaziei Ucrainei, informează BBC. Nava aparține unui om de afaceri rus. Ministrul britanic al Transportului Grant Shapps a precizat că, în prezent, proprietarul

Ministrul de Externe al Ucrainei Dmytro Kuleba a îndemnat toate țările să sancționeze utilizarea simbolului „Z” pentru susținerea publică a invaziei Ucrainei de către Rusia. „„Z” înseamnă crime militare rusești, orașe bombardate, mii de ucraineni uciși. Susținerea publică a acestei monstruozități trebuie interzisă”, a scris Kuleba pe Twitter.   În

Guvernul Japoniei a anunțat extinderea sancțiunilor economice împotriva Rusiei, implementate din cauza invaziei Ucrainei. Potrivit autorităților de la Tokyo, din 5 aprilie, se interzice exportul în Rusia a mașinilor japoneze de lux, a motocicletelor și a alcoolului, informează BBC pe 29 martie. În afară de asta, se interzice livrarea în

Consiliul Audiovizualului (CA) a sancționat cu câte cinci avertizări publice posturile de radio HIT FM și Radio Alla pentru încălcări identificate în materiale informativ-analitice despre conflictul armat din Ucraina, preluate de la Sputnik Moldova. Sancțiunile au fost aplicate în cadrul ședinței din 23 martie, informează portalul Media-Azi. Raportul de monitorizare

În lanțurile de supermarketuri din Rusia au început să dispară sucurile și laptele în ambalaje tetrapac. Totul din cauza deficitului acestui material, informează „Vedomosti” (“Ведомости”), care a discutat cu doi distribuitori și cu reprezentanții unui mare producător de produse alimentare. Insuficiența de materiale tetrapac a provocat deja creșterea prețurilor: transportul

Fiica purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitrii Peskov, susţine că este complet nedrept să fie vizată de sancţiuni internaţionale, ea neavând nicio legătură cu situaţia creată. Potrivit Nexta, Elizaveta Peskova a oferit declarații pentru Business Insider. „Mi se pare complet nedrept şi nerezonabil. Am fost foarte surprinsă, pentru că este

Rusia a adoptat sancțiuni față de conducerea SUA. În lista celor vizați sunt deocamdată 13 nume, inclusiv cel al președintelui american Joe Biden și al secretarul de stat Antony Blinken. Anunțul a fost făcut pe 15 martie de Ministerul rus de Externe. „Drept răspuns la sancțiunile fără precedent, care interzic,

Consiliul Uniunii Europene a decis să impună un al patrulea pachet de sancțiuni economice și individuale în ceea ce privește agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei. De această dată, sunt vizați unii oligarhi, lobbyiști și propagandiști, precum și anumite întreprinderi de stat rusești. Consiliul a decis interzicerea tuturor tranzacțiilor cu

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x