Maia Sandu condamnă atacul rusesc asupra închisorii din Ucraina: „Solicităm investigații și sancțiuni internaționale”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, condamnă atacul rusesc cu rachete asupra închisorii din Elenovka – teritoriu ocupat temporar al regiunii Donețk – în care și-ar fi pierdut viața cel puțin 50 de deținuți. În mesajul postat pe canalul său de Twitter, președinta țării a solicitat investigații și sancțiuni internaționale.

„Suntem îngroziți de uciderea de către Rusia a prizonierilor de război de la centrul de corecție Elenovka. Acest război nejustificat împotriva Ucrainei este o încălcare gravă a dreptului internațional și a drepturilor omului. Condamnăm ferm acțiunile sale și solicităm investigații și sancțiuni internaționale”, se arată în mesajul șefei statului.

Ministerul rus al Apărării a publicat sâmbătă o listă cu detalii personale, inclusiv nume de familie, prenume, patronime și date de naștere, ale prizonierilor de război ucraineni care ar fi murit cu o zi înainte într-o colonie din Elenovka, din regiunea Donețk, scrie Radio Svoboda. Potrivit sursei, partea rusă susține că armata ucraineană a tras asupra teritoriului coloniei din HIMARS MLRS. La rândul ei, Ucraina neagă acest lucru și acuză Rusia de moartea prizonierilor.

„Există 48 de nume pe listă. Se indică că au fost 50 de morți în total, numele a doi nu au fost stabilite. Autenticitatea numelor de pe listă nu a fost încă confirmată. A fost publicată și o listă, cu 73 de nume, despre care se presupune că ar conține răniții din Elenovka”, mai scrie sursa citată.

Între timp, la Kiev a avut loc o acțiune a familiilor și rudelor apărătorilor Azovstal, scrie presa ucraineană. Soția comandantului regimentului „Azov”, Ecaterina Prokopenko, a cerut ca Rusia să fie recunoscută drept „sponsor de stat al terorismului” după ce armata rusă a bombardat colonia din Elenovka, care ținea prizonieri de război ucraineni. Prokopenko a subliniat că atunci când apărătorii lui „Azovstal” și-au depus armele și au intrat în captivitate, ONU și Comitetul Internațional al Crucii Roșii au asigurat că nimic nu le va amenința viața și sănătatea.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a calificat bombardarea de vineri a închisorii din Elenovka drept o „crimă de război deliberată a Rusiei”. Potrivit lui Zelenski, ar trebui să existe o recunoaștere legală clară a Rusiei ca stat „sponsor al terorismului”.

Amintim că în noaptea de 29 iulie a avut loc o explozie pe teritoriul fostei colonii corecționale nr. 210 din satul Elenovka – teritoriu ocupat temporar al regiunii Donețk. Drept urmare, clădirea, în care erau prizonieri de război retrași din uzina Azovstal, a fost distrusă. Imediat după explozie, Rusia a acuzat Forțele Armate ale Ucrainei că bombardează colonia penală. Potrivit părții ruse, peste 50 de apărători ucraineni au murit, numărul răniților nefiind cunoscut. La rândul ei, Ucraina a acuzat Rusia de bombardare, susținând că explozia de la Elenovka a fost un act terorist rusesc.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

Ministrul Mediului, în vizită în Ucraina: nivelul apei din Novodnestrovsk a scăzut cu peste 4 metri față de anul trecut

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a efectuat o vizită în Ucraina în seara zilei de 4 august. Oficialul moldovean a ajuns la lacul de acumulare de la Novodnestrovsk, de unde a declarat că nivelul apei a scăzut cu peste 4 metri față de aceeași perioadă a anului trecut. În acest context, ministrul i-a îndemnat pe locuitorii Republicii Moldova să economisească apa.

„Din păcate, nivelul apei este într-o scădere semnificativă. Dacă în aceeași perioadă a anului trecut nivelul era de 117 metri, astăzi a ajuns la doar 112,9 metri – cu peste 4 metri mai puțin. Motivul este simplu: în ultimele zile, în lac intră în medie doar 30 m³ de apă pe secundă, în timp ce se deversează aproximativ 85 m³/s. Astfel, consumăm din rezerva strategică pentru a asigura alimentarea cu apă a populației”, a comunicat ministrul.

Potrivit oficialului, „de aceea, este important să folosim apa responsabil”. „Situația este monitorizată permanent, iar împreună putem contribui la protejarea acestei resurse vitale. Informați-vă doar din surse credibile și consumați apa rațional. Fiecare litru economisit contează”, a declarat oficialul moldovean.

Amintim că, pe 17 iulie, ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, avertiza că municipiul Chișinău și unele suburbii riscă să rămână fără apă dacă nivelul Nistrului va continua să scadă, menționând că apa din lacul de acumulare de la Novodnestrovsk a ajuns la un minim istoric din cauza secetei și a temperaturilor ridicate. Tot atunci, Hajder i-a cerut primarului Ion Ceban să prezinte starea sondelor arteziene și sursele alternative de apă ale capitalei. În replică, Ceban a declarat că nu există „nicio problemă pe Nistru” și a acuzat guvernarea că ar crea „artificial” o criză. Detalii AICI

Pe 2 august, primarul Chișinăului, Ion Ceban, declara că municipiul este pregătit pentru o eventuală criză a apei, fiind stabilite peste 200 de puncte pentru amplasarea rezervoarelor și distribuirea apei. El a spus că sursele alternative includ sonde arteziene, zone de securizare la stația de captare și precontracte cu agenți economici pentru furnizarea apei. În aceeași zi, premierul Vasile Tofan a anunțat că Guvernul va oferi municipiului cinci motopompe de mare capacitate pentru lucrările de la stația de captare din Vadul lui Vodă și a cerut instituțiilor centrale și municipale să colaboreze pentru a asigura cu apă locuitorii Chișinăului în cazul unei crize pe Nistru. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: