ședință

Premierul Natalia Gavrilița a vorbit la ședința Guvernului despre decizia Rosselhoznadzor de a introduce restricții la importul de produse agricole din 31 de regiuni ale Moldovei. Oficialul i-a cerut directorului ANSA să explice „cum e posibil ca fructele și legumele din raionul Criuleni să aibă aceste insecte, iar cele din

Membrii Cabinetului de miniștri se întrunesc astăzi, 22 iulie, în ședință plenară. Ședința Executivului începe la ora 09:00 și este prezidată de prim-ministra Natalia Gavrilița. Pe agenda autorităților centrale figurează 27 de proiecte. Primul pe ordinea de zi, se regăsește proiectul cu privire la cadre. Miniștrii urmează să examineze și

Deputații se întrunesc astăzi, 21 iulie, cu începere de la ora 10:00, în ședință plenară. Ordinea de zi a ședinței cuprind 24 de proiecte de legi. Între acestea – proiectul de lege privind Fondul de reducere a vulnerabilității energetice sau modificări la măsurile de implementare a Programului de stat „Prima

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a convocat în dimineața zilei de astăzi, 13 iulie, ședința Comisiei Naționale pentru Integrare Europeană (CNIE), informează Președinția. În cadrul ședinței, urmează să fie discutați pașii pe care îi vor face în continuare autoritățile în contextul integrării europene, după obținerea de către Republica Moldova a

Parlamentarii și-au întrunit în ședință, aceasta după ce pe 6 iulie Biroul permanent a aprobat ordinea de zi pentru următoarele ședințe plenare ale Parlamentului din perioada 7-14 iulie. Membrii Legislativului urmează să examineze acordurile dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova privind acordarea asistenței macrofinanciare pentru țara noastră în valoare de

Guvernul Republicii Moldova se convoacă pe 6 iulie, cu începere de la ora 12:00, în ședință, la Bălți. Pe agenda Cabinetului de miniștri, condus de prim-ministra Natalia Gavrilița, se regăsesc 19 proiecte de legi și hotărâri de Guvern, o mare parte dintre care sunt orientate spre locuitorii regiunii de nord

Ședința Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), programată pentru 5 iulie, a fost anulată din lipsa cvorumului. Astăzi trebuia să fie examinată plângerea fostului șef al MoldATSA Sorin Stati cu privire la pretinse acțiuni ilegale ale procurorului general interimar Dumitru Robu. La ședința din 5 iulie au venit doar trei membri

Deputații fracțiunii parlamentare „ȘOR” afirmă că nu au primit invitație la ședința comună a Parlamentelor Republicii Moldova și României, care s-a desfășurat pe 18 iunie la Chișinău. Într-un comunicat de presă, ei au accentuat că lipsa deputaților formațiunii nu are la bază „nicidecum o atitudine ostilă față de Parlamentul României

Marina Tauber, deputata Partidului „ȘOR”, a venit în sala de ședințe a Parlamentului cu o candelă și cu o pancartă. Aceasta se întâmplă după ce ieri tariful la energia electrică în Republica Moldova a fost majorat din nou. „Cu PAS la guvernare revenim la lumânare” – este mesajul de pe

Deputații din Parlamentul Republicii Moldova s-au întrunit într-o nouă ședință plenară, aceasta după ce Biroul permanent al Parlamentului a aprobat, ieri, ordinea de zi pentru ședințele din perioada 2-9 iunie. În această perioadă, urmează să fie examinate, în lectură finală, proiectul de lege privind funcționarea în condiții de siguranță a

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x