partidulsor.md

„Din greșeală sau intenționat”. Deputații „ȘOR” afirmă că nu au primit invitație la ședința comună a Legislativelor de la Chișinău și București

Deputații fracțiunii parlamentare „ȘOR” afirmă că nu au primit invitație la ședința comună a Parlamentelor Republicii Moldova și României, care s-a desfășurat pe 18 iunie la Chișinău.  Într-un comunicat de presă, ei au accentuat că lipsa deputaților formațiunii nu are la bază „nicidecum o atitudine ostilă față de Parlamentul României și poporul român”.

Ea se explică prin comunicarea defectuoasă care a existat la nivelul conducerii Parlamentului Republicii Moldova, în speță, din partea fracțiunii majoritare a PAS, care a încercat deliberat să excludă opoziția din aceste procese. Din greșeală sau intenționat, fracțiunea noastră nu a primit nicio invitație oficială la această ședință comună, fapt ce contravine normelor și cutumelor existente”, se arată în comunicat.

Cu toate acestea deputații „ȘOR” au adresat prin intermediul comunicatului de presă „un salut cordial colegilor săi din România”.

Ne dorim ca relațiile noastre de comunicare și cooperare să se dezvolte și mizăm în continuare pe deschiderea României, în ceea ce privește consolidarea parteneriatului nostru strategic, inclusiv pe dimensiune economică și politică”, menționează sursa citată.

Contactată de NM pentru o reacție, purtătoarea de cuvânt a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Adriana Vlas, nu a răspuns la telefon până în momentul publicării acestui articol. Am solicitat un comentariu și de la Secretariatul Parlamentului, care să confirme/infirme dacă deputații „ȘOR” au primit invitații la ședința comună a celor două Legislative. Deocamdată, nu am primit un răspuns.

Pe 16 iunie, Blocul Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) au emis o declarație prin care au anunțat că va ignora ședința comună din 18 iunie a parlamentelor Republicii Moldova și României. În opinia acestora, acest eveniment este „anticonstituțional”.

La Chișinău a avut loc ședința solemnă comună a Parlamentelor Republicii Moldova și României, la care au participat președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, președintele Senatului României, Florin-Vasile Cîțu, președintele Camerei Deputaților, Ion-Marcel Ciolacu, împreună cu membrii celor două legislative.

Parlamentarii au fost salutați de șefa statului, Maia Sandu. Ședința comună s-a încheiat cu adoptarea Declarației comune.


Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.


 

 

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spania: 14 persoane au fost rănite în timpul unei curse cu tauri la festivalul San Fermin

Cel puțin 14 persoane au fost rănite sâmbătă,11 iulie, în timpul celei de-a cincea curse cu tauri din cadrul festivalului San Fermin, desfășurat la Pamplona, în nordul Spaniei. Unul dintre participanți a fost lovit de coarnele unui taur, după ce animalul s-a desprins din turmă și a intrat într-un grup de alergători, transmite SkyNews.

Incidentul a avut loc pe traseul îngust al străzilor din Pamplona, în regiunea Navarra. Potrivit Spitalului Universitar din Navarra, alte 12 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale pentru diferite răni suferite în timpul cursei.

Organizația de intervenții de urgență DYA Navarra a acordat ajutor medical pe parcursul zilei pentru 103 persoane. Dintre acestea, 45 au fost tratate pentru vânătăi și răni ușoare, iar alte 15 pentru traumatisme.

Cursa de sâmbătă a fost a cincea din cele opt zile ale festivalului San Fermin, care are loc anual la Pamplona și este dedicat unui sfânt catolic. Evenimentul este cunoscut în special pentru tradiționala alergare cu tauri pe străzile orașului, dar este criticat de organizațiile pentru protecția animalelor, care consideră practica violentă și crudă.

Ultimul deces înregistrat în timpul cursei cu tauri de la Pamplona a avut loc în 2009. Totuși, accidentările sunt frecvente, în condițiile în care la eveniment participă atât localnici experimentați, cât și numeroși turiști sau alergători fără experiență.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: