Washingtonul susține că în prezent „nu există semne” de amenințare militară directă din partea Rusiei către Moldova sau România. Declarațiile au fost făcute de către purtătorul de cuvânt adjunct al Departamentului de Stat, Vedant Patel, scrie BBC. „Acum nu avem semne ale unei amenințări militare directe din partea Rusiei împotriva
În contextul în care pe 9 mai, în Republica Moldova va fi marcată Ziua Victoriei, Poliția Republicii Moldova explică ce este interzis și permis în legătură cu simbolurile anterior interzise în țara noastră, inclusiv panglica Sf. Gheorghe. Potrivit oamenilor legii nu se permite etalarea (expunerea la vedere publică), confecționarea, răspândirea,
Consiliul Audiovizualului (CA) a decis să monitorizeze 11 posturi de televiziune la capitolul reflectării subiectelor „în contextul promulgării din 19 aprilie a legii ce interzice în Republica Moldova afișarea însemnelor asociate cu agresiunea militară a Federației Ruse în statul suveran Ucraina”. Potrivit Media Azi, propunerea a fost înaintată de membra
Poliția comunică despre reținerea unui tânăr care, în perioada martie-aprilie, ar fi desenat semne pe mijloace de transport, imobile, dar și monumente de pe teritoriul municipiului Bălți. Acesta a fost surprins în flagrant în timp ce ținea în mână un recipient cu vopsea și intenționa să aplice un nou simbol