nordnews.md

Un tânăr, reținut în flagrant: ar fi desenat simboluri interzise pe mașinile și monumentele din Bălți 

Poliția comunică despre reținerea unui tânăr care, în perioada martie-aprilie, ar fi desenat semne pe mijloace de transport, imobile, dar și monumente de pe teritoriul municipiului Bălți. Acesta a fost surprins în flagrant în timp ce ținea în mână un recipient cu vopsea și intenționa să aplice un nou simbol pe o clădire.

Poliția anunță că oamenii legii din Bălți au investigat circumstanțele comiterii acțiunilor huliganice ale unor persoane care, în perioada lunilor martie-aprilie curent, ar fi inscripționat unele simboluri și semne pe mijloace de transport, imobile, dar și monumente amplasate pe teritoriul municipiului Bălți.

În rezultatul măsurilor de investigație a fost stabilită o persoană suspectă, un tânăr de 20 de ani. Acesta a fost surprins în flagrant în timp ce ținea în mână un recipient cu vopsea și intenționa să aplice anumite semne pe o clădire.

La moment, bănuitul se află în izolatorul de detenție provizorie al poliției, fiind reținut pentru 72 de ore.

De asemenea, potrivit oamenilor legii, au fost acumulate informații cu privire la posibila implicare la comiterea acțiunilor ilicite a unui cerc mai larg de persoane.

***

Amintim că mai mulți refugiați s-au trezit pe 5 martie cu mașinile vandalizate, la Bălți. Autoturismelor le-au fost scoase plăcuțele de înmatriculare, iar pe uși făptașii au desenat litera „Z”. Locuitorii mun. Bălți au sesizat pe rețelele de socializate cazuri de acest fel. Mai târziu, pe 14 aprilie, au apărut fotografii în care se vede că pe o blindată amplasată pe str. 31 august din Bălți a fost vopsită cu alb litera „Z”. Poliția a fost sesizată în ambele cazuri.

De menționat că proiectul de lege privind interzicerea acestor simboluri a fost adoptat pe 14 aprilie în lectură finală.

„Printre modificări sunt și cele ce vizează interzicerea utilizării semnelor folosite la propagarea războiului, precum literele Z, V, lenta bicoloră, dar și altele care ar pute fi folosite pentru propaganda războiului. Sunt câteva prevederi din lege care vor intra în vigoare peste 3 luni. Însă acele ce țin de interzicerea semnelor menționate mai sus- intră în vigoare la momentul publicării în monitorul oficial”, a precizat președinta Comisiei juridice Olesea Stamate

Potrivit amendamentului, care mai trebuie promulgat de președinta Maia Sandu, încălcarea interdicției se va pedepsi cu amenzi de până la 9 000 de lei pentru persoane fizice sau zeci de ore de muncă în folosul comunității și cu amenzi de până la 18 000 pentru persoane juridice.

NewsMaker vrea să afle care este opinia voastră față interzicerea acestor simboluri. Vă puteți expune opinia prin vot AICI.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

PSRM

PSRM acuză PAS că ar pregăti excluderea lui Găgăuz din alegeri. Reacția partidului de guvernare

Partidul Socialiștilor (PSRM) acuză PAS că ar pregăti excluderea lui Fiodor Găgăuz din cursa pentru funcția de bașcan al Găgăuziei. Socialiștii susțin că mai multe conturi anonime de TikTok ar fi folosite pentru a crea impresia că echipa candidatului desfășoară agitație electorală ilegală. Solicitată de NM, purtătoarea de cuvânt a PAS, Adriana Vlas, a calificat acuzațiile drept „aberații”.

Potrivit liderului PSRM, Igor Dodon, rețeaua de conturi ar crea artificial aparența unor încălcări comise de echipa electorală a lui Găgăuz. În paralel, susțin socialiștii, ar fi răspândite informații false pentru a-l discredita pe candidat.

Formațiunea califică situația drept o provocare premeditată și afirmă că PAS s-ar teme de echipa socialiștilor din Găgăuzia.

PSRM anunță că a sesizat Comisia Electorală Centrală și neagă orice legătură cu respectivele conturi, inclusiv finanțarea activității lor. Totodată, potrivit partidului, Fiodor Găgăuz a depus o plângere la poliție.

Socialiștii le cer observatorilor internaționali, inclusiv reprezentanților OSCE, să urmărească situația și să prevină eventuale presiuni asupra candidatului.

Acuzațiile vin după ce comunitatea de experți WatchDog a semnalat că peste 20 de conturi de TikTok care distribuie același conținut cu Fiodor Găgăuz. Potrivit experților, unele conturi au fost create chiar pe 16 octombrie, în ziua lansării acestuia în campania electorală.

Găgăuz a respins anterior orice legătură cu aceste pagini și cu persoanele care le administrează. Candidatul a numit situația „o provocare bine pusă la punct”, menită să îl discrediteze, și a cerut organelor de drept să investigheze cine se află în spatele conturilor. Ulterior, el a anunțat că a depus și o plângere oficială la Poliție.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: