moldovenii.md

FOTO Poliția R. Moldova comunică ce este interzis și ce este permis de 9 mai 

În contextul în care pe 9 mai, în Republica Moldova va fi marcată Ziua Victoriei, Poliția Republicii Moldova explică ce este interzis și permis în legătură cu simbolurile anterior interzise în țara noastră, inclusiv panglica Sf. Gheorghe.

Potrivit oamenilor legii nu se permite etalarea (expunerea la vedere publică), confecționarea, răspândirea, precum și deținerea în vederea difuzării publice a atributelor ori simbolurilor general cunoscute ce sunt utilizate în contextul unor acțiuni de agresiune militară, crime de război sau crime împotriva umanității, precum și al propagandei sau glorificării acestor acțiuni.

Simbolurile interzise sunt: drapelele, benzile și panglicile colorate/de conștientizare (banda bicoloră negru-portocaliu), emblemele (elemente grafice, litere sau cifre și combinații ale lor), insignele, uniformele, sloganurile, formulele de salut, precum și orice alte asemenea însemne utilizate la acțiuni de agresiune militară.

Amenda contravențională constituie pentru persoanele fizice: 4500 – 9000 MDL sau 30/60 de ore în folosul comunității, pentru persoanele cu funcție de răspundere: 9000 – 18000 MDL, iar pentru persoanele juridice: 18000 – 30000 MDL.

Totodată, oamenii legii spun ce este permis:

  • reprezentarea acestor simboluri în manuale/cărți;
  • reprezentarea acestora pe un suport cu caracter științific/educațional (reportaj jurnalistic);
  • expunerea acestora în cadrul unor expoziții cu caracter științific/educațional;
  • confecționarea, deținerea, utilizarea acestora în cadrul reprezentațiilor de teatru/film ;
  • utilizarea în cadrul activităților de reconstituire istorică în care participanții desfășoară un program după un plan prestabilit pentru a recrea diverse aspecte ale unui eveniment sau ale unei perioade istorice;
  • expunerea benzilor și panglicilor care sunt parte componentă a însemnelor, a medaliilor și a ordinelor acordate persoanelor pentru participarea la cel de-al Doilea Război Mondial.
Facebook/Poliția RM

Amintim că pe 21 aprilie a intrat în vigoare interzicerea utilizării simbolurilor agresiunii militare. Acest lucru se aplică în cazul utilizării simbolurilor V și Z folosite de trupele ruse în războiul din Ucraina, precum și în cazul panglicii Sf. Gheorghe.

Șeful Inspectoratului General de Poliție, Viorel Cernăuțeanu, într-un interviu acordat NM, a povestit cum va acționa poliția în cazul în care pe 9 mai vor fi utilizate simbolurile interzise. Potrivit lui, polițiștii vor folosi, inclusiv, tehnologiile informaționale pentru a constata încălcările.

„Dacă sunt cazuri izolate, se va putea întocmi un protocol, acolo unde este posibil, la fața locului. Acolo unde va fi o mulțime mare de oameni, există tehnologii informaționale speciale care ne ajută să constatăm infracțiunea. Principalul lucru este să documentăm încălcarea și să stabilim că există o bază de probe”, a spus Cernăuțeanu.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

pikist.com

Numărul copiilor victime ale infracțiunilor sexuale a crescut în Moldova. Datele MAI pentru primele 10 luni ale anului

830 de copii au fost victime ale infracțiunilor în Republica Moldova în primele zece luni ale anului 2026. Dintre aceștia, 290 au fost victime ale infracțiunilor sexuale, cu patru mai mulți decât în aceeași perioadă a anului trecut. Datele au fost prezentate de Ministerul Afacerilor Interne (MAI) pe 12 noiembrie, în cadrul unei ședințe dedicate protecției copiilor împotriva abuzurilor și exploatării sexuale.

La ședința Comisiei Naționale pentru monitorizarea implementării Convenției de la Lanzarote, reprezentanții autorităților și experții Consiliului Europei au discutat despre rezultatele obținute în perioada 2025–2026 și măsurile care trebuie luate în continuare pentru protejarea copiilor.

Unul dintre subiecte a fost activitatea Centrului regional Barnahus din nordul țării, care oferă ajutor copiilor victime sau martori ai infracțiunilor. Experții au evaluat activitatea centrului și au venit cu recomandări pentru îmbunătățirea serviciilor oferite copiilor.

Participanții au analizat și activitatea Centrului de Siguranță Digitală din Moldova în prima jumătate a anului 2026. Discuțiile au vizat pericolele la care sunt expuși copiii pe internet și măsurile necesare pentru prevenirea abuzurilor și exploatării sexuale în mediul online.

De asemenea, a fost discutată verificarea persoanelor care lucrează cu copiii, pentru a preveni eventualele abuzuri sexuale.

Printre prioritățile pentru următorii ani se numără pregătirea unui nou plan de măsuri pentru perioada 2027–2028, îmbunătățirea serviciilor de ajutor pentru copiii care au fost victime ale infracțiunilor și intensificarea eforturilor de prevenire și combatere a abuzurilor sexuale, inclusiv pe internet.

Ședința a avut loc în contextul Zilei europene pentru protecția copiilor împotriva exploatării sexuale și a abuzurilor sexuale, marcată anual pe 18 noiembrie. Cu această ocazie, Consiliul Europei urmează să lanseze un ghid pentru jurnaliști, care conține recomandări despre cum trebuie reflectate aceste cazuri, astfel încât să fie respectată viața privată și protejată identitatea copiilor victime.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: