sezon

Municipiul Bălți dă start sezonului de încălzire. Primarul Alexandr Petkov a anunțat că, începând de astăzi, 2 octombrie, grădinițele din oraș vor fi conectate la sistemul centralizat de termoficare, iar blocurile de locuit și celelalte instituții vor primi căldură începând cu 3 octombrie. Decizia urmează să fie semnată în cursul

Alexandru Slusari, membru în consiliul societății SA Energocom, a declarat pe 6 octombrie că au fost achiziționate cantități semnificative de gaze de la 4 companii europene. Potrivit lui Slusari, prețurile de cumpărare sunt aproape de două ori mai mici decât oferta de la Gazprom pentru ultimul trimestru 2023. La fel,

Vicepremierul Andrei Spînu, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, a spus pe 2 august că moldovenii vor avea căldură în casă indiferent de scenariile care vor derula. Totuși, oficialul a menționat că va trebui de economisit. Astfel autoritățile își propun o reducere voluntară de minimum 15% din consumul de gaz.

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x