sindicaliști

Sindicaliștii s-au arătat alarmați în legătură cu faptul că autorităţile locale nu au bani pentru a achita salariile majorate ale bugetarilor cu 1300 de lei. Deficitul este de la câteva sute de mii de lei în sate şi ajunge la zeci de milioane în oraşe, iar fenomenul a început să

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova a desfășurat, pe 1 mai, un miting consacrat Zilei Internaționale a Solidarității Oamenilor Muncii. Participanții la eveniment s-au adresat autorităților Republicii Moldova cu mai multe solicitări, printre acestea sunt: majorarea salariilor, perfecționarea legii privind sistemul public de pensii, dar și promovarea egalității de șanse

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) își exprimă îngrijorarea față de situația social-economică din țară și evoluția prețurilor la produsele alimentare, la carburanți și a tarifelor la resursele energetice din ultima perioadă. Într-o Declarație a CNSM expediată astăzi, 10 februarie, Parlamentului și Guvernului Republicii Moldova, sindicaliștii solicită mai multe

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) a organizat un protest în fața Parlamentului. Sindicaliștii cer deputaților să nu voteze amendamentele avizate de Guvern la politica bugetar-fiscală pentru anul viitor, prin care bugetarii vor fi lipsiţi de premiile anuale. Pe 6 decembrie, documentul urmează să fie votat de Parlament în

Salariul minim stabilit în domeniul construcțiilor este insuficient, iar sindicatele vor insista ca acesta să fie stabilit la nivel de 6000 mii lei. Declarația a fost făcută de către Victor Talmaci, președintele Federației „Sindicons”. Reacția vine după ce, recent, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a semnat cu partenerii sociali din

Sindicaliștii și Patronatul cer Guvernului stabilirea cuantumului minim garantat al salariului în sectorul real în mărime de 3100 de lei, începând cu 1 septembrie 2021. Solicitarea a fost făcută publică pe 8 iulie, după ce, în ajun, o scrisoare în acest sens a fost expediată premierului interimar și Ministerului Sănătății,

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x