Federația Rusă recunoaște că oligarhul fugar Ilan Șor se află pe teritoriul statului său, însă declară că nu îl poate nici aresta și nici extrăda în Republica Moldova, așa cum i-au solicitat autoritățile de la Chișinău. Declarația a fost făcută de șeful Interpol Moldova, Viorel Țentiu, în cadrul emisiunii „Secretele
Ziua Lecturii Președinta Maia Sandu a felicitat cetățenii cu ocazia Zilei Naționale a Lecturii, sărbătorită pe 14 februarie. «Fiecare carte citită ne îmbogățește și fiecare dintre noi, fie că suntem copii sau deja maturi, are dreptul la întâlnirea cu cărțile sale», a menționat Sandu. De asemenea, șefa statului le-a mulțumit
Protestele fermierilor: Moldova și Europa Fermierii moldoveni au blocat din nou punctul de control Leușeni-Albița de la granița cu România. Ei cer autorităților să le compenseze pierderile din ultimii ani de criză. Ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, a susținut o conferință de presă în care a explicat care sunt factorii negativi
Interpol îi cere Federației Ruse să confirme dacă oligarhul fugar Ilan Șor, condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul „Frauda bancară”, se află pe teritoriul statului rus, iar ulterior – să-l localizeze, rețină și extrădeze în Republica Moldova. Declarațiile au fost făcute de către șeful Interpol Moldova, Viorel Țențiu,
„NordGaz Furnizare” – furnizorul care s-a angajat să livreze gazul cu zece lei promis de oligarhul fugar Ilan Șor și bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul – a câștigat procesul împotriva Agenției Naționale pentru Reglementarea în Energetică (ANRE), care i-a retras licența de activitate. Se întâmplă după ce magistrații Judecătoriei Bălți au
Pe parcursul anului 2023, deputații au înregistrat, în total, 773 de absențe, dintre care mai mult de jumătate au fost nemotivate. Topul celor mai chiulangii aleși ai poporului este condus de deputații din echipa fugarului Ilan Șor, sau afliați acestuia, precum și de liderul comuniștilor, Vladimir Voronin. Potrivit statisticii, făcute
O funcționară a primăriei Orheiului și un cetățean al Rusiei – curier financiar al unui partid din Moldova – au fost reținuți. Înainte de reținere, din biroul funcționarei a fost ridicată o sacoșă neagră cu peste 600.000 lei. Iar dintr-unul din dulapurile biroului – liste cu simpatizanți ai unui actual
Parlamentul s-a întrunit joi, 1 februarie, în prima ședință din sesiunea de primăvară. În plen sunt prezenți inclusiv deputații ex-Partidului „ȘOR”, declarat neconstituțional, precum și cei din Partidul „Renaștere” – afiliat oligarhului fugar Ilan Șor – care au boicotat majoritatea ședințelor plenare din 2023. „Sunt sigur că toată lumea a
Protest și contraprotest în centrul capitalei. În timp ce reprezentanții partidului „Renaștere” afiliat oligarhului fugar Ilan Șor protestează în fața Parlamentului, pe partea opusă – în fața Președinției – mai multe persoane organizează o manifestație împotriva protestatarilor din preajma Legislativului. „Noi am venit să protestăm împotriva la prostia asta, adusă
Partidul „Renaștere”, afiliat oligarhului fugar Ilan Șor, protestează în fața Parlamentului. Despre organizarea manifestației, partidul a anunțat pe 30 ianuarie și a invitat „toate forțele de opoziție pentru a protesta împotriva regimului ”galben” din țară”. NewsMaker transmite live protestul din fața Parlamentului. Partidul, afiliat fugarului Ilan Șor, a declarat că