Grădinițele din municipiul Soroca nu vor fi redeschise înainte de 14 septembrie. Anunțul a fost făcut de serviciul de presă al primăriei orașului, pe 3 septembrie. Decizia a fost luată din cauza numărului mare de infectări cu COVID-19. Potrivit datelor oferite de Comisia Situații Excepționale Soroca, în municipiu au fost
Un grav accident rutier s-a produs în apropierea satului Racovăț din raionul Soroca. Impactul s-a produs între trei autocamioane. Potrivit poliției, un bărbat de aproximativ 32 ani, fiind la volanul unui autocamion de model DAF, deplasându-se pe direcția Chișinău-Soroca, la intersecție cu satul Racovăț, nu s-a asigurat și a ieșit
O tânără în vârstă de 19 ani, originară din Soroca a fost reținută de poliție, fiind suspectată de trafic de copii. Aceasta este acuzată că a racolat două minore și o tânără din raionul Soroca, pentru a presta servicii sexuale contra plată, într-un apartament din capitală. Oamenii legii au stabilit
Primarul satului Dubna, raionul Soroca, Valeriu Pruteanu, diagnosticat cu COVID-19, s-a stins din viață. Edilul era internat încă din luna mai. Vineri, 10 iulie, din cauza complicațiilor infecției, bărbatul a decedat, anunță Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM). Colegii din Congresul Autorităților Locale din Moldova spun că Valeriu Pruteanu s-a
În municipiul Soroca, salvatorii au construit un dig de protecție în regiunea autogării, în contextul în care există riscul revărsării râului Nistru. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, zona respectivă este este cel mai jos loc pe unde apa poate intra în oraș. Acțiunile întreprinse de IGSU vin ca
Săptămâna aceasta, un medic ginecolog din Soroca, care s-a tratat de COVID-19, a decedat. Ministerul Sănătății a informat că bărbatul a murit de pneumoscleroză generalizată. Cu toate acestea, în certificatul de deces este indicat că maladia principală care ar fi cauza directă a decesului este infecția COVID-19, informează Observatorul de
În Piața Marii Adunări Naționale din capitală a avut loc, pentru a doua zi, un protest. Mai mulți manifestanți s-au arătat indignați față de faptul că magazinele își continuă activitatea, în timp ce piețele, restaurantele și cafenelele sunt închise. Demonstrații similare au avut loc pe 19 mai și la Soroca
În cadrul Centrului de plasament temporar pentru persoanele cu dizabilități mentale din Bădiceni, Soroca au fost testate pozitiv cu coronavirus de tip nou 65 persoane. De asemenea, s-au infectat cu COVID-19 și 17 lucrători medicali din Spitalul din Ceadîr-Lunga. Informația a fost prezentată de șefa Direcției politici în domeniul asistenței
Un nou focar de coronavirus a fost înregistrat la Centrul de plasament pentru persoane cu dizabilități mintale din satul Bădiceni, raionul Soroca. Anunțul a fost făcut de către ministra Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, în cadrul unui briefing de presă. „Avem un nou focar. Este vorba despre Bădiceni, raionul Soroca. În cazul
Regimul de carantină din municipiul Soroca va fi sistat începând cu 8 mai. O decizie în acest sens a fost luată de către Comisia Situații Excepționale. „În ultima perioadă noi avem o diminuare a numărului de cazuri. Ultimul caz a fost pe 24 aprilie. Avem acceptul medicilor”, a declarat premierul