Oamenii legii au efectuat primele cercetări în cazul exploziei produse în orașul Sângerei în urma căreia trei persoane au fost prinse sub dărâmături. Doi oameni au fost salvați iar unul a fost găsit decedat. Potrivit primelor cercetări efectuate la fața locului de către specialiști, se presupune că explozia ar fi
În ultimele 24 de ore, 13 dintre pacienții testați pozitiv cu COVID-19 au murit. Informația a fost confirmată de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. Printre victime este și Leonid Gavriliuc, în vârstă de 84 ani, care activat în funcția de conferențiar universitar la Catedra medicină internă-semiologie a USMF N.
Alte 546 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova. Din numărul total de cazuri, 6 cazuri sunt de import (2-Ucraina, 1-Germania, 1-Grecia, 1-Kârgâzstan, 1-Marea Britanie). Numărul total teste efectuate – 2771, dintre care 2548 primare și 223 repetate. De asemenea, în ultimele 24 de
O femeie din raionul Fălești a fost transportată de urgență, pe 26 ianuarie, de către un echipaj SMURD spre Chișinău. Este vorba despre femeia care pe 24 ianuarie din cauza unei scurgeri de gaze de la o butelie de tip propan butan s-a ales cu arsuri de gradul I, II
În ultimele 24 de ore, două persoane au avut de suferit în urma deflagrațiilor produse de la acumularea de gaze naturale. O femeie a ajuns în reanimare iar un bărbat s-a ales cu traumatisme la piciorul stâng. Primul caz în care a avut de suferit o femeie în vârstă de
Polițistul care a lovit o femeie din Sankt Petersburg cu piciorul în burtă în timpul acțiunii în susținerea lui Alexei Navalnîi din 23 ianuarie a vizitat-o la spital. Cu un buchet de flori, acesta și-a cerut scuze pentru cele întâmplate. Înregistrarea video a fost publicată pe internet în seara de
Alte 635 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova. Din numărul total de cazuri, 5 sunt de import (2-Ucraina, 1-Irlanda, 1-Marea Britanie, 1-Egipt). Numărul total teste efectuate –3089, dintre care 2866 primare și 223 repetate. Bilanțul cazurilor de COVID-19 în țara noastră a ajuns
Alte 612 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova. Din numărul total de cazuri, 8 sunt de import (2-Germania, 1-Bulgaria, 1-Marea Britanie, 1-Italia, 1-România 1-Rusia, 1-Ucraina). Numărul total teste efectuate –2817, dintre care 2567 primare și 250 repetate. Bilanțul cazurilor de COVID-19 în țara
Alte 394 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova. Din numărul total de cazuri, 5 cazuri sunt de import. Numărul total teste efectuate – 2550, dintre care 2307 primare și 243 repetate. Bilanțul cazurilor de COVID-19 în țara noastră a ajuns la 153 506.
În ultimele 24 de ore, 17 dintre pacienții testați pozitiv cu COVID-19 au murit. Informația a fost confirmată de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. Până la ziua de azi, 71 lucrători medicali au decedat din cauza infecției COVID-19. Totodată, anunțăm înregistrarea altor decese provocate de COVID-19: Deces 3251: Femeie