43 de țări cer o anchetă internațională cu privire la moartea opozantului rus Alexei Navalnîi. Precizările au fost făcute de ambasadoarea Uniunii Europene (UE) la Organizația Națiunilor Unite (ONU) Lotte Knudsen, scrie Bild. „Suntem revoltați de moartea politicianului rus de opoziție Alexei Navalnîi, pentru care principala responsabilitate revine președintelui Putin
Procesul-pilot care să le ofere moldovenilor din diasporă posibilitatea să voteze prin corespondență ar urma să fie implementat, pentru început, în doar două țări. Este vorba de Statele Unite ale Americii (SUA) și Canada. Informația a fost făcută publică de consilierul prezidențiale Adrian Băluțel, pe 1 martie. Potrivit lui, distanțele
Prima dată Republica Moldova a fost inclusă în Global Soft Power Index, în cercul țărilor recunoscute pentru influența culturală, socială și economică în lume. Țara noastră se află pe locul 118 din 193. Precizările au fost făcute de vicepremierul moldovean Dumitru Alaiba. Potrivit oficialului, Moldova are scor bun la reputație,
Autoritățile de la Washington urmăresc situația din regiunea transnistreană „îndeaproape”, dat fiind rolul din ce în ce mai agresiv și destabilizator al Federației Ruse în Europa. Declarația a fost făcută de purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA Matthew Miller, după ce autoritățile separatiste din stânga Nistrului au
Douăzeci și trei de președinți de Parlament din țările europene, inclusiv speakerul Igor Grosu, solicită asistență internațională a SUA pentru poporul ucrainean. Șefii de legislativ și-au manifestat sprijinul în eforturile comune de a ajuta Ucraina, într-o scrisoare deschisă adresată președintelui Camerei Reprezentanților a Statelor Unite ale Americii, Mike Johnson. Documentul
Secretar adjunct pentru Europa de Est, Politici și Afaceri Regionale în Biroul pentru Afaceri Europene și Eurasiatice, Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii (SUA), Christopher W. Smith, se află într-o vizită la Chișinău. Oficialul american a avut întrevederi luni, 26 februarie, cu președinta Maia Sandu și cu premierul
Deputata independentă Marina Tauber, membră a echipei oligarhului fugar Ilan Șor, a venit cu o reacție după ce a fost inclusă în lista sancțiunilor Statelor Unite ale Americii pentru tentative de subminare a alegerilor din Moldova în interesul regimului de la Moscova. Parlamentara a calificat decizia autorităților de la Washington
Încă un cetățean al Republicii Moldova a fost inclus pe lista sancțiunilor Statelor Unite ale Americii pe 23 februarie. Este vorba despre Valerii Copeichin, care a căzut sub incidența măsurilor restrictive pentru că „activează într-un sector al economiei ruse conceput pentru a sprijini baza militaro-industrială a Federației Ruse”. Informațiile au
Președinta Maia Sandu și premierul Dorin Recean salută sancțiunile impuse de SUA împotriva deputatei Marina Tauber, pentru tentative de subminare a alegerilor din Moldova în numele regimului de la Moscova. Oficialii au transmis mesaje în acest sens pe platforma X. „Mulțumesc Statelor Unite pentru că au luat astăzi măsuri decisive
Deputata independentă Marina Tauber, membră a echipei oligarhului fugar Ilan Șor, a fost inclusă pe 23 februarie pe lista de sancțiuni a Statelor Unite ale Americii. Informația a fost confirmată de Biroul pentru Controlul Activelor Străine al Departamentului de Trezorerie al SUA. Amabasadorul SUA în Moldova Kent Logsdon a comentat