Victor Parlicov

Parlicov: Chișinăul nu va obstrucționa furnizarea de gaze Gazprom în Transnistria după expirarea contractului cu Ucraina

Ministrul Energiei de la Chișinău, aflat în vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, a declarat că Republica Moldova nu va obstrucționa furnizarea de gaze de către Gazprom în regiunea transnistreană după expirarea contractului cu Ucraina. Potrivit oficialului, vor trebui căutate soluții alternative dacă nu se vor putea transporta gaze pe ruta tradițională dinspre est direct în regiunea transnistreană.

Aflat în vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, ministrul Energiei Victor Parlicov s-a văzut pe 9 aprilie cu adjunctul secretarului de stat pentru resurse energetice în Departamentul de stat Geoffrey R. Pyatt, fost ambasador în Ucraina și Grecia.

Potrivit Ministerului Energiei, Geoffrey R. Pyatt este un bun cunoscător al regiunii și a fost implicat în dezvoltarea Coridorului vertical de transport a gazelor naturale, din care fac parte Grecia, Bulgaria, România, Republica Moldova și Ucraina.

„În cadrul discuției, Victor Parlicov a confirmat că proiectul a avut un rol deosebit în asigurarea securității și diversificării surselor de aprovizionare cu gaze în zona de sud a Europei și în special în zona balcanică și are un potențial enorm ca gazoduct strategic pentru asigurarea cu gaze inclusiv a Europei centrale, prin valorificarea potențialului de stocare a gazelor în depozitele din Ucraina de vest. În context, ministrul Energiei a informat despre intenția de a crea un produs comercial cu tarif unic de intrare-ieșire în sistemele gaziere ale Republicii Moldova și Ucrainei și, eventual, pentru întregul Coridor verde, pentru a-l face mai atractiv pentru traderi”, au relatat reprezentanții Ministerului Energiei.

Potrivit Ministerului de la Chișinău, oficialul american s-a interesat „de scenariile după expirarea contractului de tranzit a gazelor naturale rusești pe teritoriul Ucrainei, la finele anului 2024”.

„Victor Parlicov a dat asigurări că există voință politică la Chișinău de a menține stabilitatea în regiune și Republica Moldova nu va obstrucționa furnizarea de gaze de către Gazprom în regiunea transnistreană după expirarea contractului cu Ucraina. Însă vor trebui căutate soluții alternative, dacă nu se vor putea transporta gaze pe ruta tradițională dinspre est direct în regiunea transnistreană, iar în acest caz, coridorul vertical ar juca din nou un rol important, căci altfel nu va fi posibil de asigurat alimentarea cu gaze a regiunii transnistrene”, a declarat Parlicov.

Ministrul Energiei Victor Parlicov se va afla în vizită de lucru în Statele Unite ale Americi până pe 11 aprilie.

***

Precizăm că, în pofida războiului, gazul rusesc continuă să tranziteze prin Ucraina către Europa în cadrul actualului contract pe cinci ani, semnat la sfârșitul anului 2019. Anterior, ministrul ucrainean al Energiei declara că Ucraina nu va negocia o prelungire a contractului de tranzit de gaze cu Rusia, care expiră la sfârșitul anului 2024. Iar adjunctul ministrului rus de Externe susținea că Ucraina va „dăuna” serios Uniunii Europene dacă nu va prelungi acordul de tranzit de gaze cu Moscova.

Gazul rusesc, care tranzitează Ucraina, ajunge și în Republica Moldova, mai exact, în regiunea transnistreană. Expertul în energetică Sergiu Tofilat a declarat pentru Europa Liberă că, la modul tehnic, dacă malul stâng al Nistrului ar rămâne fără gaze din Rusia, Chișinăul ar putea livra și în continuare gaze rusești spre Transnistria prin „Fluxul turcesc”, la care țara noastră se poate conecta în 2025.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

primeminister.am

Presa: Rusia a amenințat Armenia cu sistarea livrărilor de gaze de la 1 noiembrie

Rusia ar fi amenințat că va sista complet, începând cu 1 noiembrie, livrările de gaze către Armenia, dacă autoritățile de la Erevan nu vor îndeplini mai multe condiții politice impuse de Kremlin. Potrivit publicației armene „Hraparak”, care citează surse din Rusia, Moscova ar cere, între altele, ca Armenia să renunțe la discuțiile privind viitorul bazei militare ruse din Giumri și să-și clarifice opțiunea geopolitică între apropierea de Uniunea Europeană și menținerea în Uniunea Economică Eurasiatică. Informația nu a fost confirmată oficial de Moscova, transmite DW.

Livrările de gaze rusești către Armenia sunt suspendate în prezent, din cauza unor lucrări de mentenanță planificate. Între timp, necesarul intern este acoperit din rezervele aflate în depozite.

Sursele citate de „Hraparak” susțin că, la 1 noiembrie, ar putea avea loc o „avarie” majoră sau ar putea fi invocat un alt caz de forță majoră, în urma căruia livrările de gaze nu ar mai fi reluate.

Potrivit publicației, Moscova ar fi transmis Erevanului mai multe condiții. Una dintre acestea ar viza renunțarea la discuțiile privind viitorul bazei militare ruse din Giumri, precum și la eventualele măsuri împotriva companiilor cu capital rusesc. Printre acestea se numără „Căile Ferate din Caucazul de Sud” și „Gazprom”.

O altă condiție ar viza relația Armeniei cu Uniunea Europeană. Potrivit „Hraparak”, Erevanul ar trebui fie să renunțe la legea care prevede lansarea procesului de integrare europeană, fie să stabilească data unui referendum pe această temă. Astfel, Armenia ar urma să decidă între apropierea de UE și menținerea în Uniunea Economică Eurasiatică.

De asemenea, Moscova ar cere încetarea urmăririi penale a politicienilor apropiați de Rusia și numirea unui vicepremier acceptat de Kremlin, mai scrie publicația armeană.

Rusia a avertizat anterior Armenia, pe 26 mai, că ar putea denunța unilateral acordul privind livrările de gaze naturale, produse petroliere și diamante brute, în cazul în care Erevanul va continua pe calea aderării la Uniunea Europeană.

Armenia rămâne în continuare puternic dependentă de gazul rusesc. În 2025, „Gazprom” a livrat țării aproximativ 2,7 miliarde de metri cubi de gaze. Președintele rus Vladimir Putin a declarat că Armenia beneficiază de un preț preferențial de 177 de dolari pentru 1.000 de metri cubi. Kremlinul a avertizat, de asemenea, că, în cazul retragerii Armeniei din Uniunea Economică Eurasiatică, prețul gazelor ar urma să fie stabilit la nivelul pieței.

Pe 16 septembrie, secretarul Consiliului de Securitate al Armeniei, Armen Grigorian, a declarat că țara ar putea înlocui gazul rusesc cu livrări din Azerbaidjan, Turcia și Iran. Referindu-se la prețul mai mic al gazului rusesc, acesta a afirmat că gazul „este folosit ca monedă politică”.

Premierul Nikol Pașinian a declarat anterior că Armenia va continua să caute surse alternative de gaze, indiferent de deciziile Moscovei privind prețul combustibilului. Potrivit acestuia, demersul face parte din politica Erevanului de consolidare a independenței și statalității țării.

Relațiile dintre Moscova și Erevan s-au tensionat în ultimele luni. Din mai, Rusia a introdus restricții asupra importurilor mai multor produse din Armenia, inclusiv alcool, legume, fructe, pește, produse lactate și flori.

În replică, autoritățile armene au început să redirecționeze o parte din exporturi către alte piețe, inclusiv către țările europene.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: