Specialiștii Departamentului Energiei al Statelor Unite au efectuat un studiu al sectorului energetic moldovenesc și au formulat o serie de recomandări pentru întărirea securității fizice și cibernetice a infrastructurii critice. Potrivit lui Nathan Reich, specialist în relații internaționale în cadrul Departamentului Energiei, recomandările au ca obiectiv prevenirea eventualelor atacuri asupra
Ministrul Apărării Anatolie Nosatîi și adjunctul șefului Marelui Stat Major al Armatei Naționale, generalul de brigadă Sergiu Cirimpei, au participat în format online la reuniunea Grupului de contact pentru susținerea Ucrainei. În cadrul discursului său, Nosatîi a spus că prin prezența Moldovei la eveniment „transmitem mesajul că suntem alături de
Presa din Statele Unite a publicat pe 19 iulie noi informații despre cazul dispariției Mădălinei Cojocari, fetița originară din Republica Moldova. Potrivit unor documente desecretizate recent, mama copilei, Diana Cojocari, a vorbit despre faptul că tatăl vitreg al fetei ar fi putut să o vândă, informează WSOC-TV9. În timp ce
Agenției pentru Dezvoltare Internațională a SUA (USAID) va continua să susțină Republica Moldova în procesul de integrare europeană, prin creșterea oportunităților economice și o infrastructură energetică și critică mai rezilientă și sigură. Asigurarea vine din partea administratoarei USAID, Samantha Power, și a fost făcută în cadrul unei întrevederi cu președintele
Agențiile guvernamentale specializate în combaterea corupției, dar și societatea civilă vor primi asistență tehnică și financiară din partea USAID Moldova pentru a spori eforturile Guvernului întru consolidarea sistemului judiciar și eradicarea corupției. Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională au lansat, pe 13 iulie, proiectul de reformă a justiției și combatere
Președinta Maia Sandu a avut, pe 12 iulie, o întrevedere cu Erin McKee, Administratoarea adjunctă a Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID) pentru Biroul Europa și Eurasia, care efectuează o vizită la Chișinău. Oficialele au discutat despre modernizarea Republicii Moldova. Potrivit reprezentanților președinției, șefa statului a mulțumit Guvernului Statelor Unite
Ministrul Apărării de la Moscova, Serghei Şoigu, a declarat că trupele ruse vor folosi muniții cu dispersie, ca răspuns la livrările Statelor Unite ale Americii către Ucraina, scrie Meduza. Șoigu susține că Rusia deține astfel de arme, dar că „s-a abținut și se abține” să le folosească în războiul din
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, întreprinde o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii (SUA). În vizita sa de patru zile (11-15 iulie), speakerul va fi însoțit de președinta Comisiei politică externă și integrare europeană, Doina Gherman, anunță Parlamentul. Conform sursei citate, agenda vizitei de lucru include întrevederi cu membri
Șefa statului Maia Sandu susține că Găgăuzia a beneficiat și continuă să beneficieze de proiecte susținute de partenerii de dezvoltare ai Moldovei. Cu toate acestea, potrivit președintei, conducătorii Găgăuziei „uită să spună mulțumesc pentru aceste lucruri”. Maia Sandu consideră aceasta o „lipsă de informare obiectivă” care duce „la o manipulare
Șefa Procuraturii Anticorupție (PA) Veronica Dragalin consideră că Republica Moldova stă mai bine decât SUA la capitolul egalitatea de gen, întrucât în țara noastră există mai multe femei în poziții de conducere. Totuși, Veronica Dragalin a declarat că atunci când a venit la cârma PA s-a confruntat cu prejudecăți din