Deputatul „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, a anunțat că, la prima ședință a Parlamentului din 2026, va propune organizarea unui referendum privind unirea cu România. El a spus că, la un asemenea scrutin, ar vota „cu ambele mâini”. „O să vedeți cum o să voteze majoritatea parlamentară”, a declarat Costiuc, referindu-se
Unirea: continuare Ministrul Culturii, Cristian Jardan, urmând exemplul Președintei Maia Sandu, a declarat că, în cazul organizării unui referendum privind unirea Moldovei cu România, ar vota «pentru». El a subliniat totodată că acest lucru nu înseamnă că «nu își iubește țara și nu dorește ca ea să devină un stat integru, bogat și dezvoltat». Iar președintele României, Nicușor Dan, a accentuat că apropierea celor două maluri ale Prutului și integrarea Moldovei în UE reprezintă calea
Premierul Alexandru Munteanu a fost întrebat dacă ar vota pentru sau împotrivă la un eventual referendum privind unirea Republicii Moldova cu România. Oficialul a spus că este o decizie personală și „ca Alexandru Munteanu” ar vota pentru. Totodată, el a adăugat că, în calitate de premier, va depune toate eforturile
Concediul forțat pentru peste o mie de angajați ai Căii Ferate din Moldova (CFM) se prelungește până pe 2 februarie. Directorul general al CFM, Serghei Cotelinic, a precizat pentru IPN că lucrătorii pot reveni mai devreme la muncă, în funcție de volumul de mărfuri transportate. Șeful întreprinderii a comunicat că
Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!— Salarii mai mari cu 10% pentru angajații din domeniul culturii— Cer acces liber pentru livrarea alimentelor și a medicamentelor în Transnistria— Eminescu, omagiat prin poezie de Ziua Culturii Naționale— Elevii din Moldova vor avea manuale noi din
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat că Republica Moldova va rămâne o „prioritate esențială” în politica externă a țării. El a spus că autoritățile de la București vor sprijini aderarea Republicii Moldova la UE, menționând că aceasta este o modalitate de a aduce cele două maluri ale Prutului mai aproape.
În Republica Moldova, rudele vor putea înhuma persoana decedată fără a fi obligate să prezinte certificatul de deces autorităților publice locale. Pentru înmormântare va fi suficientă confirmarea medicală a decesului, emisă de instituția medicală care a constatat decesul, anunță Agenția Servicii Publice (ASP). Potrivit sursei citate, rudele vor putea obține
Cererea controversatului om de afaceri Veaceslav Platon de a fi audiat ca martor în procesul oligarhului Vladimir Plahotniuc a fost respinsă de Judecătoria Buiucani. Decizia a fost luată în ședința din 15 ianuarie, desfășurată în lipsa lui Plahotniuc. Instanța a declarat solicitarea neîntemeiată, menționând că niciuna dintre părțile procesului nu
„Termoelectrica” respinge acuzațiile privind o eventuală facturare exagerată a energiei termice pentru luna decembrie 2025 și precizează că tariful nu a fost modificat. Reacția vine după ce, în spațiul public, au apărut facturi care au stârnit nemulțumirea unor consumatori. De la ce au pornit nemulțumirile? Pe 15 ianuarie, în spațiul
Cetățenii Republicii Moldova nu vor fi vizați de suspendarea eliberării vizelor de imigrare în SUA, impusă de autoritățile americane, dacă au dublă cetățenie și aplică cu pașaportul unei țări care nu cade sub incidența acestei măsuri. Precizarea a fost făcută de ambasada SUA la Chișinău într-un comunicat. Ambasada SUA la