top

TVC 21 a fost sancționat pentru abateri de la principiile ce vizează informarea corectă, nepărtinitoare și echilibrată a publicului, în cadrul unei ediții a emisiunii „Important”. Consiliul Audiovizualului (CA) a decis aplicarea unei amenzi în valoare de 50 000 de lei. Potrivit unui comunicat al CA, controlul autorității de reglementare

Noii deputați care urmează să ocupe opt mandate vacante în Parlamentul Republicii Moldova aduc cu ei nu doar experiență în administrație, educație și afaceri, ci și averi impresionante. Veniturile declarate pentru 2024 variază între 216.000 și peste 908.000 lei, iar unii se apropie de pragul de un milion de lei.

Șeful Biroului Vamal Nord, Nicolae Mazanca, care este cercetat pentru corupere pasivă, a fost prins de Autoritatea Națională pentru Integritate (ANI) cu avere nejustificată în valoare de peste 1,3 milioane de lei. Astfel, Mazanca riscă să își piardă funcția și să-i fie confiscată suma respectivă. Potrivit actului de constatare emis

Ambasada Indiei la București, acreditată și pentru Republica Moldova, avertizează că mai mulți cetățeni străini care tranzitau țara noastră în drum spre Ucraina sau alte state din regiune au fost întorși din drum pe Aeroportul Internațional Chișinău, chiar dacă dețineau vize de tranzit moldovenești și vize de intrare valabile pentru

Piața regională a carburanților a reacționat imediat la anunțul sancțiunilor SUA împotriva Rosneft și Lukoil, iar prețurile au început să crească gradual și în Republica Moldova, care este dependentă 100% de importurile din afară. Explicația a fost oferită de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică, care monitorizează zilnic evoluțiile stocurilor

Ministerul Justiției anunță lansarea sistemului informațional „Registrul dosarelor succesorale și a testamentelor”. Platforma a fost dezvoltată de Agenția Digitalizare în Justiție și Administrare Judecătorească, din subordinea Ministerului Justiției, în colaborare cu Camera Notarială. Potrivit unui comunicat al ministerului, noul registru permite notarilor nu doar să înregistreze dosarele succesorale și testamentele,

Compania publică Teleradio-Moldova se declară „nedumerită” de criticile aduse de către interpretul Pasha Parfeni în adresa instituției. Reacția a fost oferită de către directorul TRM, Vladimir Țurcanu, la solicitarea NewsMaker, după ce artistul a declarat într-un interviu pentru Unimedia că nu intenționează să participe la ediția din acest an a

La negocieri, fiecare țară candidată la Uniunea Europeană (UE) își prezintă argumentele în toate domeniile, inclusiv în ceea ce ține de terenuri. Declarația a fost făcută de noua ambasadoare a UE în Republica Moldova, Iwona Piórko, într-un interviu pentru NM, în contextul discuțiilor anterioare despre vânzarea pământurilor țării străinilor odată

Viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, a declarat că Republica Moldova ar putea contribui la Scutul european pentru democrație – o inițiativă UE care vizează combaterea manipulării informaționale și ingerințelor străine – cu experiența în contracararea amestecurilor externe pe care a căpătat-o în urma scrutinelor din 2024 și 2025. Ea

Republica Moldova nu va primi în acest an tranșa de aproximativ 170 de milioane de dolari din partea Fondului Monetar Internațional (FMI). NewsMaker a analizat motivele pentru care țara a rămas fără această finanțare, rolul Procuraturii Anticorupție în această situație și din ce surse Guvernul acoperă lipsa fondurilor externe. Ce

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x