top

Candidatul desemnat la funcția de prim-ministru, Alexandru Munteanu, prezintă pe 31 octombrie, în fața deputaților Republicii Moldova, programul său de guvernare și echipa pe care o propune. La final, el va solicita votul de încredere al parlamentarilor. Potrivit legii, candidatul pentru funcția de prim-ministru cere, în termen de 15 zile

Candidatul desemnat la funcția de prim-ministru, Alexandru Munteanu, a spus că dialogul cu regiunea transnistreană și reglementarea conflictului reprezintă „o problemă complicată”. „Nu s-a rezolvat de 30 și ceva de ani, așa că Guvernul nostru, care nu este nici măcar învestit, nu poate să o rezolve peste noapte, dar deja

Parlamentul Letoniei a votat, pe 30 octombrie, pentru un proiect de lege privind retragerea țării din Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, cunoscută și sub numele de Convenția de la Istanbul. În termen de zece zile, președintele Letoniei, Edgars Rinkēvičs, trebuie fie

Fostul deputat și ex-director al Asociației „Forța Fermierilor”, Alexandr Slusari, susține că nu i s-a propus să facă parte din următorul cabinet de miniștri, însă ar fi acceptat să devină ministru al Agriculturii doar dacă s-ar fi creat anumite condiții în acest sens. „Trebuie să fie un guvern pro-european, care

Parlamentul: vicepreședinți și comisii Întreaga conducere a Parlamentului din legislatura precedentă și-a păstrat funcțiile și în noul legislativ: după alegerea liderului PAS, Igor Grosu, în funcția de președinte al Parlamentului, deputații i-au ales ca vicepreședinți pe Doina Gherman (PAS) și Vlad Batrîncea (PSRM). Opoziția a insistat ca numărul vicepreședinților să fie de cel puțin trei, însă majoritatea parlamentară a decis să se limiteze, ca și înainte, la doi. Deputații au format, de asemenea, 12 comisii permanente.

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!— Radu Marian: PAS va lua decizii „nepopulare” în actualul mandat— Dodon se plânge că „trăim într-un stat capturat” și anunță prioritățile PSRM— Escrocherii de peste două milioane de lei: o tânără din Ucraina, reținută— Inițiativele deputaților: de

Deputatul PAS Dinu Plîngău a publicat, pe 30 octombrie, o postare pe Facebook în care îi cere colegului său din partea „Partidului Nostru” (PN), Renato Usatîi, să nu vorbească de parcă se află „la „strelkă” cu bandiții” și să dea dovadă de educație în Parlament. Se întâmplă după ce, la

Rusia și regiunea transnistreană – teritoriul al Republicii Moldova, care nu se află sub controlul autorităților constituționale – intenționează să își dezvolte cooperarea în domeniul educației și să pregătească un plan de activități comune pentru anul 2026. Despre acest lucru a anunțat Ministerului rus al Educației într-un comunicat din 30

În Parlamentul de legislatura a XII-a au fost constituite 12 comisii permanente. Comparativ cu legislatura trecută, a fost creată o comisie nouă, care va fi responsabilă pentru domeniul integrării europene. Pe 30 octombrie a fost stabilită componența comisiilor parlamentare. Șapte dintre cele 12 comisii vor fi conduse de Partidul Acțiune

Deputatul PAS Dinu Plîngău și colegul său din partea „Partidului Nostru” (PN), Renato Usatîi, au avut un schimb de replici la ședința plenară din 30 octombrie, referitor la funcția de vicepreședinte al Comisie parlamentare pentru securitate națională, apărare și ordine publică, pentru care a fost înaintat cel din urmă. Plîngău

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x