Transnistria

Pandemia: situația 1331 de persoane din Moldova, inclusiv 74 de lucrători medicali, au fost diagnosticate cu coronavirus în ultimele 24 de ore, după ce s-au procesat 3721 de teste. Astfel, numărul total al celor care s-au contaminat de la începutul epidemiei a ajuns până la 86 038 de persoane. 67

Turul întâi al alegerilor prezidențiale a devenit memorabil nu prin programele candidaților, nu prin creativitatea campaniilor electorale și nici prin rezultatele sale, ci mai întâi de toate prin divizarea de către politicieni a alegătorilor în „ai noștri” și „străini”. În timpul alegerilor de la 1 noiembrie, un grup de veterani

Locuitorii regiunii transnistrene, care dețin acte moldovenești, vor putea participa la alegerile prezidențiale și în cel de-al doilea tur de scrutin. Autoritățile de facto de la Tiraspol au anunțat că alegătorii se vor putea deplasa la secțiile de votare deschise pe malul drept al Nistrului, în pofida restricțiilor impuse din

Un militar din Transnistria în vârstă de 19 ani a fost operat la Spitalul Clinic Republican din Tiraspol pe 12 noiembrie, după ce, potrivit presei transnistrene, pe 10 noiembrie, tânărul s-a împușcat în cap cu o armă de model Kalașnikov. Potrivit ministerului Justiției din Transnistria, soldatul era de serviciu în

Anna Sneghiri, jurnalistă din Bender, s-a pomenit împreună cu părinții săi printre locuitorii din Transnistria care la 1 noiembrie au fost agresați în drum spre secțiile de votare. Drumul spre Varnița i-a fost blocat de câțiva bărbați în civil: unul dintre ei înjura și agita o piatră lângă geamurile automobilul

Spitalele de boli infecțioase din Transnistria sunt pline în proporție de 94%. Din necesitatea de a găsi noi locuri pentru izolarea și tratarea pacienților infectați cu COVID-19, autoritățile din stânga Nistrului au decis să transforme Colegiul militar „Suvorov” din Tiraspol în spital. Potrivit responsabililor din domeniul sănătății, după vacanță, cadeții

Cum ar putea o țară mică să-și mențină neutralitatea și să nu „se piardă” pe fundalul statelor mari? Cum este alcătuită „formula magică”, care permite păstrarea stabilității politice într-un asemenea stat precum este Elveția? Cum este influențat sistemul politic de situația lingvistică și ar trebui oare să se țină cont,

Autoritățile ucrainene au descoperit o schemă de fabricare ilegală a pașapoartelor ucrainene pentru cetățenii din Transnistria și a altor țări „cu pericol crescut de terorism”, inclusiv țările CSI și Rusia. Pentru 3-5 mii de euro, au fost emise ilegal pașapoarte ucrainene pentru a putea pleca apoi în UE. În timpul

Turul întâi al alegerilor prezidențiale a trecut, dar a rămas un gust amar. În turul doi au ajuns lidera PAS Maia Sandu și candidatul independent Igor Dodon. Sandu l-a depășit pe Dodon datorită mobilizării record a diasporei. Acum, întrebarea este: cui vor reveni, în turul doi, voturile alegătorilor lui Renato

Încă un cetățean al Republicii Moldova ar fi fost reținut de către organele de forță de la Tiraspol. Cazul a avut loc în această dimineață, pe podul dintre localitățile Sănătăuca și Camenca. Delegația Republicii Moldova din cadrul Comisiei Unificate de Control (CUC) susține că bărbatul a fost urcat cu forța

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x