O linie telefonică dedicată problemelor refugiaților din Ucraina – 080080011 – este funcțională începând cu ziua de astăzi și poate fi accesată de toți cetățenii Republicii Moldova care vor să facă donații sau vor să semnaleze necesități legate de acest subiect. Ieri în cadrul unei conferințe de presă, premierul Natalia
În spațiul online circulă zvonuri precum că la intrarea în Republica Moldova refugiaților le sunt luate pașapoartele în schimbul certificatelor de refugiat. Reprezentanții Poliției de Frontieră dezmint informația. „Poliția de Frontieră nu eliberează certificate de refugiat și nici nu reține actele de identitate pe termen nedeterminat”, declară Rosian Vasiloi, șeful
Uniunea Europeană nu constituie un bloc militar-politic, de aceea, subiectul privind cererea Kievului de aderare nu face parte din seria de teme cu privire la securitatea strategică. Declarația a fost făcută, marți, 1 martie, de către purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Este primul comentariu al Kremlinului după ce,
Forța de Reacție a NATO este trimisă, pentru prima oară în istorie, în misiunea sa principală, consolidarea apărării Alianței. Primele elemente ale acestei forțe ajung astăzi în România. „Astăzi, pentru prima oară în istoria noastră, desfășurăm Forța de Reacție a NATO. Astăzi, soldații francezi ajung în România, ca elementele de
Parlamentul European s-a întrunit pe 1 martie în ședință. Aceasta a început cu aplauze în semn de susținere cu autoritățile din Ucraina. Amintim că președintele Ucrainei a semnat pe 1 martie cererea de aderare a țării sale la Uniunea Europeană. Parlamentul European va adopta marți o rezoluție prin care solicită
La această oră, 872 de persoane refugiate din Ucraina sunt cazate la Centrul de plasament temporar de la Moldexpo. Potrivit edilului Ion Ceban, acum numărul centrelor în Chișinău crește de la o zi la alta. Astfel, este nevoie de o nouă susținere din partea cetățenilor. Pe lângă Centrul de la
Mii de oameni din întreaga lume cheamă autoritățile Rusiei să oprească războiul din Ucraina. Interpreți, regizori, actori, personalități din media din Ucraina, Rusia, din toată lumea declară: NU RĂZBOIULUI
Președintele Parlamentului Igor Grosu spune că întâmpinăm un Mărțișor trist în acest an, în timp ce Ucraina se află într-un război nejustificat. Grosu declară că toată Moldova trăiește acum cu îngrijorare. „Rudele, prietenii noștri ucraineni trec prin momente cumplite”, comunică șefia Parlamentului. „Întâmpinăm un Mărțișor trist în acest an. Ucraina
Autoritățile Republicii Moldova anunță despre lansarea unei campanii naționale „Moldova pentru Pace”. Cetățenii moldoveni sunt îndemnați să se alăture inițiativei autorităților și să plaseze mesaje anti-război pe rețelele sociale. Cetățenii moldoveni sunt chemați să plaseze mesaje anti-război, alături de logo-ul și simbolul inițiativei. „Cetățenii Republicii Moldova din orice colț al
Președintele Belarusului Alexandr Lukașenko susține că țara sa nu este implicată în războiul din Ucraina. Cu toate acestea, liderul de la Minsk a confirmat că în Belarus sunt pregătite sistemele de apărare antiaeriană. Pe de altă parte, presa din Ucraina susține că trupe belaruse au ajuns în regiunea Cernihiv. „Putem