Construcția Complexului Hidroenergetic Nistrean (CHN) de către Ucraina a afectat calitatea apei din râul Nistru, habitatul natural al florei și faunei, dar și a redus numărul speciilor de pești. Concluzii în acest sens se regăsesc într-un studiu privind impactul social și de mediu al CHN asupra râului Nistru, comandat de
Prim-miniștrii Republicii Moldova, Georgiei și Ucrainei au adresat o scrisoare comună președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în care au solicitat includerea țărilor din Parteneriatul Estic în Mecanismul UE de partajare a vaccinurilor. De asemenea, „a fost solicitată examinarea posibilității aplicării și în raport cu statele Parteneriatului Estic a
Avioanele înregistrate în Belarus nu vor putea intra în spațiul aerian al Ucrainei, începând de sâmbătă, 29 mai, informează Hromandske. O decizie în acest sens a fost luată de guvernul ucrainean. Instituțiile abilitate din Ucraina urmează să anunțe autoritățile din Belarus despre această decizie. Pe 26 mai, Ucraina a sistat
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a confirmat pentru NM că a expediat o comisie rogatorie către autoritățile din Ucraina în privința dosarului penal intentat pe faptul răpirii fostului judecător al acestui stat, Mykola Chaus. În ajun, NM a scris despre aceste fapte cu trimitere la propriile
O rețea de distribuire a drogurilor, gestionată prin intermediul aplicației Telegram, a fost destructurată de oamenii legii. Grupul infracțional, din care face parte un bărbat de 26 ani și o femeie de 27 ani, era specializat în comercializarea drogurilor sintetice de tip PVP. Polițiștii au stabilit că suspecții aveau rolul
Din 26 mai, ora 00:00, Ucraina va sista legătura aviatică cu Belarus. De asemenea, companiile și avioanele ucrainene nu vor mai survola spațiul aerian din Belarus. Decizia a fost luată de către guvernul de la Kiev pe 25 mai, a anunțat premierul ucrainean Denis Șmîgal. Consiliul de Securitate și Apărare
Președintele Partidului Socialiștilor (PSRM) Igor Dodon este nemulțumit de memorandumul semnat recent de către premierul interimar, Aureliu Ciocoi, la Kiev, alături de Georgia și Ucraina. În cadrul unei emisiuni la NTV Moldova din seara de 19 mai, socialistul și-a exprimat convingerea că documentul trebuie anulat. „Ce are Moldova din tot
Autoritățile moldovenești împreună cu o companie de proiectare analizează variantele tehnice de amplasare a podului rutier peste râul Nistru din preajma localității Cosăuţi (Republica Moldova) și orașul Yampil (Ucraina), inclusiv a drumurilor de acces către acesta. Drumul de acces cu o lungime de circa 5 km este preconizat în preajma
Avocatul familiei Ceaus, Alexandr Vişnevski, susține că fostul judecător ucrainean este ținut captiv și impus să citească declarații scrise de răpitorii săi, informează portalul Украинская правда. Avocatul, dar și familia lui Ceaus sunt de părere că ex-judecătorul ucrainean vorbește într-un mod care nu îi este firesc. Aceștia au mai remarcat
Miniștrii de Externe ai Moldovei, Ucrainei și Georgiei au semnat un memorandum de înțelegere privind cooperarea în domeniul integrării europene. Memorandumul semnat stabilește o serie de obiective de cooperare a țărilor asociate cu Uniunea Europeană și oferă baza normativă pentru întreprinderea demersurilor diplomatice comune, consultări trilaterale și acțiuni de comunicare