unian.net

Ex-judecătorul Ceaus care a fost răpit în Republica Moldova, depistat în regiunea Vinița din Ucraina

Fostul judecător Nicolae Ceaus, care a fost răpit în Republica Moldova, a fost găsit în regiunea Vinița din Ucraina, informează Українська правда cu referire la portalul Цензор.НЕТ.

Potrivit sursei citate, un locuitor al satului Mazurivka a sunat la poliție și a spus că l-a găsit pe fostul judecător ucrainean. La rândul său, Ceaus ar fi spus că a fost răpit de persoane necunoscute.

Avocatul lui Ceaus, Alexandr Vişnevski, a declarat pentru sursa citată că intenționează să o contacteze pe soția fostului judecător, care acum se află în Republica Moldova.

În același timp, sursele portalului Українська правда din cadrul organelor interne au confirmat că Ceaus a fost găsit într-o localitate din regiunea Vinița.

***

Judecătorul ucrainean Ceaus, care se află pe teritoriul țării noastre din 2016, după ce a fost acuzat de către autoritățile din Ucraina de luare de mită în valoare de 150.000 de dolari, și care se judecă cu autoritățile Republicii Moldova pentru obținerea azilului politic, a fost anunțat dispărut și dus într-o direcție necunoscută. Despre răpirea lui Nicolae Ceaus a anunțat pe 3 aprilie avocatul său, Iulian Balan. Potrivit poliției, bărbatul de 54 de ani a fost răpit din curtea blocului în care locuia.

La ședința parlamentului din 9 aprilie a fost constituită o comisie de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor presupusei răpiri a ex-judecătorului ucrainean.

Pe 9 mai, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a anunțat că a fost reținut un complice în cazul răpirii lui Nicolae Ceaus. Acesta a fost plasat în arest pentru 30 de zile.

Pe un canal de Telegram creat recent cu numele Ceaus au fost publicate mai multe adresări video în care apare acesta. Soția sa, însă, și-a exprimat îngrijorarea și susține că maniera în care acesta apare nu îi este caracteristică.

PCCOCS a confirmat pentru NM că a expediat o comisie rogatorie către autoritățile din Ucraina în privința dosarului penal intentat pe faptul răpirii fostului judecător al acestui stat, Nicolae Ceaus. De asemenea, PCCOCS a precizat că organele de drept din Ucraina au solicitat informații suplimentare de la Chișinău, însă au refuzat, la rândul lor, să ofere Chișinăului detalii despre unii cetățeni ucraineni.

Jurnaliștii de la RISE Moldova și portalul ucrainean „Слiдство.инфо” au desfășurat o investigație despre răpirea fostului judecător ucrainean Nicolae Ceaus. Aceștia au intrat în posesia datelor din pașaport ale unor cetățeni ai Ucrainei, care ar face parte din cadrul serviciilor speciale din țara vecină și care ar putea avea legătură cu acest caz.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Avionul lui Zelenski ar fi fost la un pas să fie lovit de o dronă în Moldova. Reacția Guvernului de la Chișinău⚡️⚡️⚡️

Avionul care îl transporta pe președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, spre Oslo ar fi fost la un pas să fie lovit de o dronă în timp ce decola din Republica Moldova. Declarația a fost făcută pe 9 septembrie de premierul Norvegiei, Jonas Gahr Støre. Guvernul de la Chișinău nu a confirmat informația, dar a precizat că aeronava liderului ucrainean a decolat cu întârziere din cauza închiderii temporare a spațiului aerian.

„Avionul lui Zelenski a fost la un pas să fie lovit de o dronă când a decolat din Moldova. Aceasta este realitatea în care trebuie să trăiască”, a declarat Støre pentru postul public norvegian NRK, potrivit AFP, Reuters și „Evropeiskaia Pravda”.

Premierul norvegian nu a oferit alte detalii și nu a precizat dacă informația i-a fost comunicată direct de Zelenski sau de autoritățile ucrainene. Din declarația sa nu este clar nici dacă incidentul a fost intenționat sau accidental.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului Republicii Moldova, Dumitru Ciorici, a precizat, în reacție, că spațiul aerian al țării a fost închis pe 8 septembrie, după ora 16:30, în urma detectării unei drone rusești care a intrat neautorizat dinspre Ucraina. Măsura a fost luată pentru protejarea aeronavelor aflate atunci în spațiul aerian al Republicii Moldova.

Închiderea temporară a spațiului aerian a provocat întârzierea a trei aeronave la decolare și a altor patru la aterizare. Printre avioanele care au decolat cu întârziere s-a numărat și cel al președintelui ucrainean, confirmă Guvernul.

„Tot din acest motiv, avionul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski a decolat cu întârziere de pe Aeroportul Internațional Chișinău”, a precizat Dumitru Ciorici.

Potrivit Guvernului, după ora 17:20, autoritățile au primit confirmarea că drona a explodat la sol în zona localității Mihăilenii Vechi, raionul Rîșcani, la aproximativ 160 de kilometri de Aeroportul Internațional Chișinău. Restricțiile de zbor au fost ridicate ulterior.

***

Amintim, Ministerul Apărării a anunțat, pe 8 septembrie, că o dronă de tip Shahed a fost detectată la ora 16:20. Aparatul de zbor s-a îndreptat spre Chișinău și a părăsit țara prin raionul Ungheni, după ce a survolat spațiul aerian al Republicii Moldova timp de 17 minute.

Ulterior, aceeași dronă a revenit din direcția României și s-a prăbușit în apropierea localității Mihăilenii Vechi, raionul Rîșcani.

În aceeași zi, România a ridicat de la sol avioane de luptă din cauza încălcării spațiului său aerian. Activitatea Aeroportului din Iași a fost, de asemenea, suspendată temporar.

În noaptea de 8 spre 9 septembrie, Rusia a atacat și infrastructura punctului Starokazacie, de la frontiera Ucrainei cu Republica Moldova. Două persoane au murit, iar altele au fost rănite, inclusiv un cetățean moldovean. În urma atacului, circulația prin punctul comun Tudora–Starokazacie a fost suspendată.

Chișinăul a condamnat atacurile rusești și a declarat că acestea reprezintă un risc direct pentru securitatea Republicii Moldova și a cetățenilor săi.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: