vacanță

Elevii din învățământul primar, gimnazial şi liceal vor trebui să recupereze cele două zile suplimentare de vacanță, impuse de Ministerul Educației și Cercetării. O indicație în acest sens a fost inclusă în ordinul semnat, pe 15 octombrie, de ministrul Anatolie Topală. Potrivit documentului, conducătorii instituțiilor de invățământ primar și secundar

Vacanța de toamnă a elevilor din instituțiile de învățământ primar, gimnazial şi liceal, va fi prelungită. Decizia a fost luată de Ministerul Educației și Cercetării, pentru a preveni răspândirea virusului Covid-19. Ordinul a fost semnat de către ministrul Anatolie Topală. Astfel, vacanța va dura 9 zile, în perioada 23.10.2021 –

Fracțiunea parlamentară a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) va renunța, în acest an, la concediu pe parcursul lunii august. Declarația a fost făcută de către liderul interimar al PAS Igor Grosu, în cadrul ediției din 15 iulie a emisiunii „În PROfunzime” de la PRO TV Chișinău. Acesta a mai menționat

Autoritățile și instituțiile publice vor avea o mini-vacanță în perioada 27-31 august. Guvernul a aprobat în ședința din 14 iulie transferul zilei lucrătoare de 30 august pentru data de 21 august, zi de sâmbătă, transmite IPN. „Având în vedere că data de 31 august este zi de sărbătoare și este

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării (MECC) a decis prelungirea vacanței de primăvară în învățământul primar, gimnazial, și liceal (05-08 martie) cu 7 zile, pentru perioada 09-15 martie 2021. Decizia a fost anunțată pe 3 martie, în scopul prevenirii răspândirii epidemiei virusului COVID-19 și asigurării securității protecției vieții și sănătății elevilor

Începând cu ziua de 11 ianuarie, elevii din țară revin din vacanța de iarnă. În acest sens, Regia Transport Electric Chișinău (RTEC) anunță că troleibuzele destinate copiilor își vor relua activitatea. ”Începând de astăzi, își reiau activitatea troleibuzele destinate pentru transportarea copiilor spre școli și grădinițe”, se arată în mesajul

În școlile din Chișinău sunt infectați cu noul coronavirus 96 de elevi și 103 profesori. Datele au fost prezentate de către șefa viceprimara Angela Cutasevici la ședința de luni a primăriei Capitalei. Autoritățile municipale își doresc redeschiderea școlilor începând cu data de 11 ianuarie, după vacanța de iarnă. Totuși, se

Președintele Partidului Liberal (PL) Dorin Chirtoacă a fost obligat de Judecătoria Chișinău sediul Centru să dezmintă informațiile pe care le-a publicat în luna august, privind vacanța lui Igor Dodon. Liderul PL a fost atacat în judecată de către președintele în exercițiu, în urma unei postări pe pagina de Facebook. Judecătorii

Ședința parlamentului va avea loc pe 19 noiembrie la ora 10.00. O astfel de decizie a fost luată de biroul permanent al legislativului în urmă cu câteva minute. Unele fracțiuni parlamentare au propus să convoace o sesiune a parlamentului mai devreme, înainte de alegerile prezidențiale, dar propunerile lor nu au

Guvernul Ucrainei a decis prelungirea până pe 31 decembrie 2020 a regimului de carantină, impus pentru a opri răspândirea noului coronavirus, informează RBK. Autoritățile recomandă ca toți elevii să plece în vacanță de pe 15 până pe 30 octombrie, iar după aceea, să se urmeze învățământul online, ținându-se cont de

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x