Tânăr din Călărași, reținut după ce și-ar fi omorât fostul profesor

Un bărbat de 37 de ani a murit, după ce ar fi fost înjunghiat de către fostul său elev cu care a consumat băuturi alcoolice. Totul s-a întâmplat într-o localitate din raionul Călărași. 

Mai exact, în seara zilei de 25 octombrie, oamenii legii au fost sesizați despre decesul unui bărbat din localitatea Căbăiești.

Ajunși la locul faptei, polițiștii au stabilit că victima ar fi consumat băuturi alcoolice cu un fost elev de al său, originar din aceeași localitate. Ulterior, între cei doi s-ar fi iscat un conflict, iar suspectul l-ar fi înjunghiat. În urma leziunilor primite, bărbatul a decedat.

Ca urmare a măsurilor întreprinse de polițiștii, suspectul a fost reținut pentru 72 de ore. În momentul reținerii acesta se află în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat. Potrivit oamenilor legii, a fost inițiată o cauză penală pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Maia Sandu

Consumatorii afectați de avaria de la stația din Nisporeni, reconectați la energie electrică. Cauza defecțiunilor

Toți consumatorii afectați de avaria de la stația electrică Nisporeni au fost reconectați la rețeaua de energie electrică. Alimentarea cu electricitate a fost reluată din sursele alternative, inclusiv printr-o linie de 110 kV cu România. Informațiile au fost comunicat de Ministerul Energiei.

Ministerul Energiei a menționat că avaria de la stația electrică Nisporeni, care a provocat deconectări de lumină în patru raioane, a fost provocată de condițiile meteo nefavorabile, în special vântul puternic. Echipele tehnice intervin pentru remedierea defecțiunii.

La ora 14:26, toți consumatorii afectați au fost realimentați cu energie electrică prin circuite alternative, inclusiv prin intermediul liniei de 110 kV Țuțora (România) – Cioara (Moldova)”, a menționat ministerul.

Amintim că, în urma avariei de la stația electrică Nisporeni, au rămas fără lumină, astăzi, 18 aprilie, mai multe localități din raioanele Nisporeni, Fălești, Hâncești, și Ungheni.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: