Târgul de Crăciun de la Taraclia, organizat la inițiativa Partidului ȘOR, s-a încheiat cu o sărbătoare de zile mari

Târgul de Crăciun din orașul Taraclia, cel mai mare din sudul țării, și-a luat «La revedere» de la vizitatorii săi în cadrul unui program de zile mari cu animatori, show-uri și un spectacol de excepție cu unul din cele mai îndrăgite formații muzicale din țară — «Sunstroke Project».

Evenimentul, organizat de primarul localității din partea Partidului Politic ȘOR, Veaceslav Lupov, cu sprijinul formațiunii, a adunat peste 5.000 de vizitatori nu doar din Taraclia, dar și toată regiunea de sud. Oamenii au fost atrași de programul de excepție care a inclus parada păpușilor gigantice, spectacole cu animatori pentru copii, jocuri, master-class-uri, inclusiv tatuaje pe față pentru cei mici.

«Dragi prieteni, suntem abia la început. Vă promit că fiecare târg pe care îl vom organiza în viitor la Taraclia unul mai frumos decât altul. Ne așteaptă în continuare lucruri mărețe, proiecte grandioase de infrastructură în orașul Taraclia», a declarat Ilan Șor, președintelui Partidului Politic ȘOR, într-o intervenție live în cadrul evenimentului.

După transmiterea mesajelor de salut din partea primarului Veaceslav Lupov și a lui Ilan Șor, aclamați de mulțime, a avut loc și un concert deosebit la Taraclia, cu participarea cunoscutei formații «Sunstroke Project» și a lui Dj Slav+Mc Speace.

Târgul de Crăciun din Taraclia, organizat în premieră în această localitate de o asemenea anvergură, la 22 decembrie 2019, a fost un proiect al Partidului Politic ȘOR și al primarului ales din partea acestei formațiuni, Veaceslav Lupov, după modelul celui de la OrheiLand. Chiar din primele zile, acesta a devenit principala atracție a sărbătorilor din această iarnă în regiunea de sud a țării.

În pofida temperaturilor înalte din acest sezon, la Taraclia, vizitatorii Târgului de Crăciun au avut parte de o atmosferă de iarnă adevărată, cu fulgi, miros de vin fiert și de bucate delicioase ale bucătăriei tradiționale bulgărești.

Târgul a oferit o diversitate de atracții și, în spiritul evenimentelor organizate de Partidul ȘOR, toate au fost gratuite: tobogane de iarnă și patinoar, caruseluri pentru copii și spectacolele cu animatori.

Sursa: partidulsor.md

Publicitate politică. Responsabilitatea pentru veridicitatea informației prezentate în text o poartă agentul de publicitate. Articolul este comercial și nu reflectă poziția redacției NewsMaker.md.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

zdg.md

Expertiza medico-legală în cazul Ludmilei Vartic, finalizată. Sora victimei denunță întârzieri

Expertiza medico-legală în cazul decesului Ludmilei Vartic a fost finalizată, iar draft-ul acesteia a fost transmis expertei din România implicate în proces. Anunțul a fost făcut pe 4 iulie de avocata familiei Vartic, Violeta Gașițoi. Între timp, sora victimei a criticat întârzierea efectuării expertizei.

Într-un final, draft-ul expertizei medico-legale a fost transmis în România, doamnei doctor implicate în această procedură. Dacă nu vor apărea impedimente, în următoarele zile această etapă ar urma să fie finalizată. Ulterior, urmează să primim acces din partea organelor de urmărire penală la raportul de expertiză pentru a lua cunoștință de concluziile experților”, a declarat Violeta Gașițoi.

Între timp, Victoria Tatarinov, sora Ludmilei Vartic, a publicat un mesaj în care a denunțat întârzierile în efectuarea expertizei medico-legale.

Timp de aproximativ două luni, avocații au solicitat explicații privind stadiul expertizei medico-legale, care trebuia să fie gata în cel mult o lună. Au fost oferite explicații telefonice și răspunsuri generale, însă procedura părea blocată. Apărătoarele noastre primeau o informație, iar experta din România – alte informații. În momentul în care au solicitat, pe 2 iulie, în scris, detalii despre toate acțiunile întreprinse, instituțiile contactate și motivele reale ale întârzierilor, lucrurile s-au mișcat rapid, astfel încât pe 3 iulie expertiza a fost finalizată și transmisă în România pentru opinie. Acest fapt ridică o întrebare firească: dacă acest lucru era posibil acum, de ce nu a fost posibil la începutul lunii iunie, așa cum era preconizat? Ce a împiedicat efectuarea acestor acțiuni până acum?”, a menționat ea.

Victoria Tatarinov a mai spus că urmează și expertiza psihologică post-mortem, care va fi efectuată cu sprijinul unui expert internațional, însă familia nu dispune de suma necesară. Potrivit acesteia, Agenția Națională de Prevenire și Combatere a Violenței împotriva Femeilor și a Violenței în Familie, care promisese anterior acoperirea cheltuielilor, a informat avocatele că nu mai are fonduri pentru finanțarea expertizei.

Aceasta a făcut apel la cetățeni să doneze pentru a aduna banii necesari.

Amintim că Ludmila Vartic, fostă educatoare la o grădiniță din Hîncești și mamă a două fetițe, a decedat pe 3 martie 2026 după ce ar fi căzut de la etajul 11 al unui bloc din Chișinău. Mai multe ONG-uri și activiști au calificat cazul drept femicid, susținând că soțul acesteia, Dumitru Vartic, ar fi exercitat abuzuri asupra femeii timp de mai mulți ani. Dumitru Vartic a respins acuzațiile. Pe fondul reacțiilor publice, Dumitru Vartic și-a dat demisia din funcția de vicepreședinte al raionului Hîncești. De asemenea, Partidul Acțiune și Solidaritate l-a exclus din rândurile sale.

Pe marginea cazului a fost inițiat un dosar.

Pe 22 mai, Dumitru Vartic a fost pus sub învinuire, după ce inițial a avut statut de bănuit în cauza penală. Bărbatului i se incriminează două capete de acuzare: de violență în familie soldată cu tentativă de sinucidere și violență în familie soldată cu sinuciderea victimei. În privința acestuia a fost aplicată măsura preventivă sub formă de obligare de a nu părăsi țara, cu aplicarea consemnului la frontieră.

Roman Mihăieș, avocatul lui Dumitru Vartic, a catalogat punerea clientului său sub acuzare drept „neîntemeiată” și „nelegitimă”. El a depus o plângere pentru anularea acuzațiilor.

Andrei Mardari / NewsMaker

Cer noros și maxime de +28°C: cum va fi vremea duminică, în Moldova

Vremea va fi stabilă în Republica Moldova duminică, 5 iulie. Potrivit meteorologilor, cerul va fi predominant noros, iar temperaturile vor rămâne ridicate.

În nordul țării, temperatura aerului va ajunge până la +24°C pe parcursul zilei. Noaptea, mercurul din termometre va coborî până la +13°C.

În raioanele centrale și în Chișinău se vor înregistra până la +26°C în timpul zilei, iar noaptea temperaturile vor coborî până la +14°C.

În sudul țării, meteorologii prognozează maxime de până la +28°C, în timp ce pe timpul nopții valorile termice vor ajunge la +17°C.

screenshot

„Ce să căutăm acolo?” MAN-ul lui Ceban nu va participa la consultările pentru desemnarea premierului

Liderul Partidului „Mișcarea Alternativă Națională” (MAN), Ion Ceban, a anunțat că deputații formațiunii sale nu vor participa la consultările pentru desemnarea unui candidat la funcția de prim-ministru. Anunțul a fost făcut pe 4 iulie.

„Ne cheamă pe toți la consultări cu privire la noul Guvern. Da ce să căutăm acolo? (…) Rugămintea mea este către deputații MAN: n-aveți ce căuta la aceste consultări”, a declarat Ceban în timpul unui eveniment al membrilor MAN, transmis live pe rețelele de socializare.

El a calificat consultările drept „mimare”. „Aveți suficiente capacități acolo ca să vă numiți pe cine vreți. (…) Într-o țară democratică, prim-ministru este liderul partidului care și-a asumat guvernarea în baza votului cetățenilor”, a adăugat Ceban.

Ulterior, pe o rețea de socializare, acesta a anunțat că Partidul MAN nu va participa la consultări.

Menționăm că partidul MAN face parte din fracțiunea parlamentară „Alternativa”, constituită din 7 membri. MAN are trei deputați în fracțiunea parlamentară: Olga Ursu, Angela Cutasevici și Gaik Vartanean.

***

În dimineața zilei de 3 iulie, Alexandru Munteanu a anunțat că își încheie mandatul de prim-ministru. Șefa statului a anunțat că săptămâna viitoare va începe consultările cu fracțiunile parlamentare în vederea desemnării unui candidat la funcția de prim-ministru.

Precizăm că demisia prim-ministrului atrage automat și demisia întregului Guvern. După demisie, Cabinetul de miniștri continuă să exercite doar funcțiile de administrare a treburilor publice până la învestirea unui nou Guvern. În această perioadă, Executivul nu mai dispune de un mandat politic deplin.

Facebook/BARE ROM

Artur Cerari, baronul romilor din Republica Moldova, a decedat

Pe 4 iulie, Asociația obștească „Bare-Rom” și Coaliția „Vocea Romilor” au anunțat decesul lui Artur Cerari, baronul romilor din Republica Moldova.

„Astăzi, comunitatea romilor și întreaga Moldovă au pierdut un om de seamă. Baronul Artur Cerari a plecat dintre noi, lăsând în urmă o viață dedicată familiei, tradițiilor și comunității pe care a condus-o cu demnitate și respect. El a devenit baron după moartea tatălui său, Mircea Cerari, și a fost cunoscut ca lider al romilor din Soroca. Plecarea sa lasă un gol greu de umplut”, a comunicat Asociația obștească „Bare-Rom”, al cărei președinte este Robert Cerari.

Despre decesul lui Artur Cerari a anunțat și Coaliția „Vocea Romilor”. „Plecarea sa lasă un gol adânc în inimile familiei, ale celor apropiați și ale întregii comunități rome care l-a respectat și l-a urmat. Transmitem sincere condoleanțe familiei îndoliate”, a declarat Coaliția.

Pentru Realitatea, apropiații familiei au declarat că Artur Cerari a suferit un infarct pe fondul unor probleme de sănătate. Potrivit sursei citate, Artur Cerari a decedat sâmbătă la vârsta de 65 de ani.

diez.md

Centrul rus de cultură din Chișinău și-a anunțat încetarea activității

Centrul rus de știință și cultură din Chișinău a anunțat, pe 4 iulie, că se închide. Anunțul vine în ziua în care și-a încetat valabilitatea acordul care a stat la baza funcționării instituției, acord denunțat în 2025 de Republica Moldova. Ambasada Federației Ruse la Chișinău a anunțat, de asemenea, încetarea activității centrului. Totodată, a precizat că funcțiile acestuia vor fi exercitate parțial de Secția de cultură a Ambasadei.

„Cu profund regret suntem nevoiți să anunțăm că, în legătură cu decizia Guvernului Republicii Moldova, Centrul Rus de Știință și Cultură (Casa Rusă) din Chișinău se închide. De-a lungul multor ani, Casa Rusă a fost un loc de întâlniri, dialog și prietenie. (…) Sperăm că interesul pentru limba rusă, cultură, educație și știință nu se va stinge, iar noi vă vom sprijini întotdeauna, vom păstra posibilitatea dialogului intercultural și a înțelegerii reciproce”, se arată într-o declarație a Centrului.

În același mesaj se recomandă adresarea la Secția de cultură a Ambasadei Federației Ruse în Republica Moldova „pentru toate întrebările legate de cooperarea umanitară și educațională”.

Și Ambasada Federației Ruse în Republica Moldova a anunțat că centrul își încheie activitatea pe 4 iulie. Totodată, a adăugat că „funcțiile instituției vor fi exercitate parțial de Secția de cultură a Ambasadei, în cadrul competențelor misiunii diplomatice prevăzute de Convenția de la Viena privind relațiile diplomatice din 1961”.

„Vom continua să acordăm o atenție prioritară consolidării relațiilor umanitare tradiționale ruso-moldovenești, în conformitate cu Tratatul de prietenie și cooperare din 2001. Activitatea de mulți ani a Casei Ruse, cu participarea activă a cercurilor locale sociale și culturale, a demonstrat că această muncă răspunde intereselor și aspirațiilor cetățenilor moldoveni. Nicio restricție și nicio măsură de presiune nu vor diminua interesul colosal pentru cultura rusă, care a servit întotdeauna cauzei păcii, înțelegerii reciproce și îmbogățirii spirituale a popoarelor”, se mai arată în declarația ambasadei.

***

Centrul rus de știință și cultură din Chișinău a funcționat din 2009, în baza unui acord semnat la Moscova în 1998.

În noiembrie 2025, Guvernul Republicii Moldova a aprobat denunțarea acordului. La scurt timp, și Parlamentul a votat denunțarea documentului. Ministrul Culturii, Cristian Jardan, declarat că „Centrul cultural rus nu e nicidecum cultural – e o platformă sub acoperirea căreia se desfășoară activități de subminare a suveranității Republicii Moldova”.

Pe 5 decembrie 2025, Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că a notificat oficial partea rusă despre încetarea acordului. Conform prevederilor documentului, denunțarea produce efecte după șase luni de la notificare, ceea ce înseamnă că acordul care stă la baza activității Centrului și-a încetat valabilitatea la 4 iulie 2026.

Pe 2 iunie 2026, Vitalii Ignatiev, conducătorul instituției de la Tiraspol responsabilă de „relații externe”, declara că Tiraspolul intenționează să deschidă o „Casă rusă” în regiunea transnistreană după încetarea activității Centrului rus din Chișinău. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a calificat această intenție drept o „provocare din partea Federației Ruse”.

Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: