Andrei Mardari / NewsMaker

Tariful la energia electrică ar putea crește din nou. Spînu: „În situația în care suntem, acest risc este permanent”

Vicepremierul Andrei Spînu, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, nu exclude o nouă majorare a tarifului la energia electrică. Oficialul declară că o claritate în acest sens va exista la sfârșitul lunii noiembrie. 

În cadrul emisiunii În Profunzime de la Pro TV, Spînu a fost întrebat dacă există riscul ca tariful la electricitate să crească în continuare.

„În situația în care suntem, acest risc este permanent. Nu putem să spunem că nu există. Vom ști mai exact la finalul lunii noiembrie dacă este nevoie de ajustări suplimentare a tarifului”, a declarat Spînu.

Oficialul a mai spus că Republica Moldova importă energia electrică din România la prețuri diferite.

„Avem două contracte bilaterale la prețuri de 90 de euro, unul de 50 MW și unul de 35MW. Asta înseamnă cam vreo 10-12% din consum. Restul se cumpără în fiecare zi pentru ziua următoare pe bursa română. În funcție de oră, prețul variază de la 100 până la 300 și ceva de euro pentru un megawatt-oră”, a menționat oficialul.

„Dacă am face un preț mediu, spre exemplu la toată energia electrică care a fost cumpărată de pe piață ar fi 180 de euro. E de trei ori mai mare dacă pornim de la prețul de 62,5 euro pe care-l plăteam până la 1 noiembrie”, a conchis Spînu.

***

Recent, premierul Natalia Gavrilița a fost întrebată cât de reale sunt declarațiile experților din domeniu precum că tariful la energia electrică ar putea ajunge până la 10 lei/kWh. Deşi a evitat să spună la cât ar putea ajunge prețul, Gavrilița a precizat că acesta nu va depăşi suma de 10 lei.

Amintim că cetățenii Republicii Moldova achită din noiembrie mai mult pentru curentul electric. Cei din centrul și sudul țării vor plăti 4,77 lei/kWh, iar cei din nordul țării – 4,81 lei/kWh. Tarifele majorate au intrat în vigoare odată cu publicarea lor în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

De menționat că, înainte de războiul declanșat de Rusia în țara vecină, malul drept al Nistrului achiziționa 70% din volumul necesar de energie electrică de la Centrala de la Cuciurgan, iar 30% – din Ucraina. Problema insuficienței de energie electrică în Republica Moldova a apărut după ce Rusia a bombardat obiective de infrastructură energetică din Ucraina. Din 11 octombrie, Kievul a sistat exportul din cauza deficitului pentru propria țară. În același timp, contrar contractului cu partea moldovenească, Gazprom a redus semnificativ furnizarea de gaz pentru Republica Moldova, dând vina pe operatorul ucrainean de transport. De cealaltă parte, „Sistemul de transport al gazelor din Ucraina” (GTSU) a negat informațiile despre lipsa posibilităţilor sale de a crește volumul tranzitului de gaze către Moldova.

Autoritățile recomandă insistent să facem economie de gaz și energie electrică.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei / NewsMaker

În ajunul alegerilor din Găgăuzia, Dodon îi cere Maiei Sandu să o grațieze pe Evghenia Guțul: „Este mamă a doi copii minori”

Liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon, i-a adresat o scrisoare președintei Maia Sandu, în care îi cere să o grațieze pe ex-bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, condamnată la 7 ani de închisoare pentru finanțarea ilegală a fostului Partid „ȘOR”. Politicianul susține că eliberarea acesteia ar fi „un gest de omenie” și ar contribui la „concilierea politică” dintre Chișinău și autonomia găgăuză. Demersul vine cu mai puțin de două săptămâni înainte de alegerile pentru funcția de bașcan, la care candidatul PSRM se află pe locul doi în intențiile de vot.

„În calitate de al cincilea președinte al Republicii Moldova, mă adresez către dumneavoastră cu îndemnul să dați dovadă de empatie, de omenie și de milă creștinească și să o grațiați pe doamna Evghenia Guțul, care este și mamă a doi copii minori, a doi copii care o așteaptă în fiecare zi și noapte acasă”, se arată în scrisoare.

Liderul PSRM susține că eliberarea Evgheniei Guțul nu ar mai avea un impact asupra situației politice din regiune, în condițiile în care pe 15 noiembrie vor avea loc alegeri pentru funcția de bașcan al Găgăuziei, iar autonomia va avea un nou conducător.

„Grațierea ei va fi un gest pur omenesc din partea Dumneavoastră. Și, totodată, acesta ar fi un gest de conciliere politică între Chișinău și autonomia găgăuză, între puterea centrală a țării și poporul găgăuz”, a adăugat politicianul.

NewsMaker a solicitat o reacție privind demersul liderului socialiștilor, însă, deocamdată, nu am primit un răspuns.

Amintim că, pe 15 noiembrie, în Găgăuzia vor avea loc alegeri pentru funcția de bașcan. PSRM este reprezentat în scrutin de fostul deputat Fiodor Gagauz, care concurează alături de alți șapte candidați. Un sondaj realizat de IMAS și publicat pe 27 octombrie arată că acesta se află pe locul doi în preferințele alegătorilor, cu 11,6% din intențiile de vot.

Pe primul loc se află candidatul independent Alexandr Stoianoglo, principalul favorit al scrutinului, deși susținerea sa a scăzut de la 32,4% la 29,2% în ultima lună.

Evghenia Guțul a fost condamnată în august 2025, în primă instanță, în dosarul privind finanțarea ilegală a fostului Partid „ȘOR”. În mai 2026, Curtea de Apel Centru a menținut sentința, decizia fiind definitivă. Ulterior, hotărârea instanței de apel a fost contestată la Curtea Supremă de Justiție.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: