facebook.com/i.ceban

Taxatoarea care a dat afară din troleibuz un copil care nu a înțeles ce i s-a spus în rusă a fost concediată

Taxatoarea, care a dat afară din troleibuz un copil de 10 ani, după ce aceasta i-a cerut, în limba rusă, să plătească pentru călătorie, a fost concediată. Despre aceasta a anunțat Regia Transport Electric (RTEC) pe 17 august. 

„În efortul de a aduce transparență și soluții, s-a luat legătura cu mama copilului, care se află peste hotare și s-a invitat un membru al familiei la sediul Parcului de Troleibuze care a participat la discuții alături de taxatoare și responsabilii parcului. În urma analizei situației, a fost luată decizia de a o demite din funcție ca urmare a nerespectării obligațiunilor funcționale”, a informat instituția.

Amintim că un băiat de 10 ani ar fi fost agresat de taxatoarea unui troleibuz din capitală, după ce aceasta i-a cerut, în limba rusă, să plătească pentru călătorie. Potrivit mamei minorului, acesta s-a blocat și nu i-a putut răspunde fiindcă nu cunoaște limba. Femeia a precizat că a depus o plângere în adresa Regiei Transport Electric Chișinău (RTEC). Mai târziu, ea a anunțat că a fost contactată de întreprinderea municipală, iar problema a fost soluționată.

Cazul a ajuns în atenția Avocatului Copilului, care a anunțat că nu este prima plângere de acest fel cu privire la atitudinea urâtă față de copii în troleibuzele din Chișinău și că a demarat o anchetă.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Administrator al unui cont viral de TikTok, pus sub învinuire pentru propagandă a războiului. Riscă până la 6 ani de închisoare

Administratorul unui cont viral de TikTok a fost pus sub învinuire pentru propagandă a războiului, după ce ofițerii Centrului pentru Combaterea Crimelor Cibernetice și cei ai Direcției Urmărire Penală a INI, în comun cu procurorii PCCOCS, au documentat activitatea acestuia într-o cauză penală. Bărbatul de 33 de ani riscă amendă de până la 75.000 de lei sau închisoare de până la 6 ani.

Potrivit anchetei, suspectul ar fi publicat în mod repetat, pe TikTok, YouTube și alte platforme online, materiale care ar promova și justifica acțiuni militare agresive, ar instiga la război, la extinderea conflictelor armate, precum și la ură și discriminare socială.

Pe 5 iunie, cu suportul mascaților din cadrul BPDS „Fulger”, au fost efectuate percheziții în automobilul utilizat de suspect, de unde au fost ridicate telefoane mobile, un dispozitiv de stocare USB și mai multe cartele SIM. Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore, iar pe 8 iunie i-a fost înaintată învinuirea și i-a fost atribuit statutul de învinuit. Față de acesta a fost aplicată măsura preventivă de obligare de a se prezenta la organul de urmărire penală. Ancheta continuă.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: