Taxatoarea și șoferul, care au agresat o mamă cu doi copii într-un troleibuz din capitală, au fost demiși

Taxatoarea și șoferul unui troleibuz de pe ruta numărul 24, care au agresat o mamă a doi copii după ce aceasta a încercat să afle de ce transportul public nu s-a oprit lângă bordură, motiv pentru care nu a putut urca cu căruciorul, au fost suspendați din funcție. Informația a fost confirmată pentru NewsMaker de către purtătoarea de cuvânt a Regiei Transport Electric Chișinău (RTEC) Felicia Rusu. 

Felicia Rusu a precizat că personalul liniar a fost eliberat din funcție după incidentul cu căruciorul.

„Ei au fost suspendați din funcție îndată după incident, nu aveau dreptul sa iasă la traseu. Apoi în urma desfășurării anchetei, s-a decis eliberarea acestora din funcție”, a declarat Felicia Rusu pentru NM.

Amintim că incidentul s-a produs pe 24 iulie, în Chișinău. Atunci, victima a povestit că troleibuzul a parcat departe de bordură și a avut nevoie de ajutor pentru a urca cu căruciorul în transportul public. După ce a urcat, femeia a încercat să afle de ce călătorii nu sunt ajutați în asemenea cazuri. În schimb a primit doar strigăte și înjurături: «închideți gura fa» , «făceți copkii, ap aveți grijă și duceții cu mașina», «are tată, ce te plimbi». Iar, la încercarea de a filma incidentul, taxatoarea i-a zmuls telefonul și l-a aruncat în cărucior. RTEC s-a autosesizat pe acest caz.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

facebook.com/Tatiana Vozian

Curtea de Conturi pierde procesul cu ex-angajata care l-a acuzat pe Lupu de hărțuire sexuală. Trebuie să-i achite salariul pentru 3 ani 

Tatiana Vozian, ex-angajata Curții de Conturi care în 2023 l-a acuzat pe președintele instituției, Marian Lupu, de hărțuire sexuală și a fost ulterior concediată, a fost restabilită în funcție printr-o decizie a instanței. Anunțul a fost făcut pe 4 august de avocata lui Vozian, Doina Străisteanu, care a precizat că acum Curtea de Conturi trebuie să-i achite femeii salariul pentru cei trei ani de absență forțată de la serviciu.

Curtea de Conturi din Republica Moldova va avea de achitat sute de mii de lei din bani publici pentru erorile grave admise (sancționare și demitere) împotriva femeii care a denunțat public în 10 aprilie 2023 avansurile sexuale nepotrivite la locul de muncă! Răzbunarea împotriva acestei femei a finisat cu acest câștig! Sunt mândră ca am fost avocata Tatianei Vozian în această luptă și că împreună am obținut acest câștig”, a scris Doina Străisteanu pe rețelele de socializare.

Amintim că, în aprilie 2023, Tatiana Vozian l-a acuzat pe Marian Lupu de hărțuire sexuală. La acel moment, ea candida pentru funcția de președintă a Curții de Conturi și a declarat că șeful instituției i-ar fi afectat reputația după ce i-a aplicat o mustrare aspră pentru „nerespectarea Codului de etică al Curții de Conturi”.

Marian Lupu a respins acuzațiile și a acționat-o în judecată pe Vozian.

La o lună după ce a făcut publice acuzațiile, Tatiana Vozian a fost retrogradată, iar după alte trei luni a fost concediată. Ea a susținut că demiterea a fost o consecință a declarațiilor sale despre presupusa hărțuire sexuală și a contestat decizia în instanță.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: