Malvina Cojocari

Tehnică militară, pe drumurile naționale. Ministerul Apărării îndeamnă cetățenii să nu se panicheze

Militarii Armatei Naționale se vor antrena alături de colegii lor din România, Statele Unite ale Americii și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, la exerciţiul multinațional „JCET-2023” (Joint Combined Exchange Training). În acest context, tehnica militară urmează să se deplaseze din unități la centrele de instruire ale Armatei Naționale pentru a participa la antrenamente. Ministerul Apărării roagă cetățenii să nu speculeze pe seama exercițiului și deplasării planificate a tehnicii militare.

Exercițiul se va desfășura la centrele de instruire ale Armatei Naționale, în perioada 27 martie-7 aprilie curent și are ca scop antrenarea în comun şi efectuarea unui schimb de experienţă între militarii forţelor speciale moldoveneşti, române, americane, britanice, precum și creșterea nivelului de interoperabilitate între contingentele participante.

Conform scenariului, militarii din cele patru țări vor executa trageri de luptă avansate, paraşutări, exerciţii de antrenament în teren cu misiuni specifice.

„Joint Combined Exchange Training” se desfăşoară în conformitate cu planul de instruire al Armatei Naţionale pentru anul 2023.

Militarii din Batalionul cu Destinație Specială “Fulger” ai Armatei Naționale participă la „JCET” începând cu anul 2009.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Telegram/MSK1.RU

Explozie la 6 km de Kremlin: un bloc de locuințe din Moscova – lovit de o dronă (VIDEO)

În noaptea de 3 spre 4 mai, o dronă a lovit un bloc de locuințe din Moscova, la 6 km de Kremlin. În urma impactului, s-a produs o explozie. Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a raportat că ulterior forțele de apărare antiaeriană au respins atacul a altor două drone care se îndreptau spre capitala Rusiei.

Noaptea trecută, primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a scris pe Telegram că o dronă a lovit o clădire din zona Mosfilmovskaia. Edilul a precizat că nu sunt persoane rănite și că serviciile de urgență intervin la locul incidentului.

Potrivit canalului de Telegram Mash, drona a lovit un bloc dintr-un complex rezidențial și s-a produs o explozie. A fost afectată fațada unui apartament de la etajele superioare, iar geamurile au fost aruncate pe stradă, menționa sursa citată. Ulterior, aceasta a comunicat că au fost distruși pereții a trei camere de la etajul 36. O parte a fațadei s-a prăbușit peste o mașină aflată sub clădire. Potrivit calculelor Astra, distanța de la clădirea avariată până la Kremlin este de aproximativ 6 km.

Ulterior, în aceeași noapte, Serghei Sobianin a raportat că forțele de apărare antiaeriană au respins atacul a două drone care se îndreptau spre Moscova și că specialiștii intervin la locul căderii resturilor.

Cu o zi înainte, pe 3 mai, Sobianin a raportat că dronele au atacat, de asemenea, Moscova. În consecință, aeroporturile Vnukovo și Șeremetievo și-au suspendat temporar activitatea de zbor.

Potrivit The Moscow Times, forțele armate ale Ucrainei au reluat atacurile cu drone asupra capitalei ruse în ajunul paradei Victoriei din 9 mai. În același timp, Ministerul Apărării al Federației Ruse a anunțat anterior că, pentru prima dată din 2007, la eveniment nu va participa o coloană de tehnică militară. Purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, a explicat că parada va avea loc într-un „format redus”, din cauza „situației operative” și a „amenințării teroriste” din partea Kievului. Vladimir Putin, într-o discuție cu președintele SUA, a propus declararea unui armistițiu în războiul cu Ucraina pe 9 mai. Liderul ucrainean Vladimir Zelenski a declarat că Kievul dorește o încetare a focului pe termen lung, nu una de „câteva ore”, pentru a permite desfășurarea unei parade militare la Moscova.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: